ArCuBCentrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti vă invită pe 5 şi 12 martie, ora 19.00, la primele două reprezentaţii ale piesei de teatru “O lume pe dos” în regia Iarinei Demian – „un spectacol ce descrie fără menajamente lumea în care trăim – o lume bolnavă de singurătate, în care oamenii recurg la soluţii limită, fiindcă nu-şi mai găsesc locul, liniştea, măsura, sentimentele sau identitatea.”

 

Tudor Chirilă, 3 roluri într-un singur spectacol

 

După „Biloxi Blues” (piesa celebrului Neil Simon, jucată cu mare succes la Teatrul de Comedie şi în turnee prin ţară) regizoarea Iarina Demian revine la dramaturgia americană contemporană, reunind într-o singură montare trei piese scurte ale unor autori consacraţi. Preludiu şi Liebestod – de Terrence Mc Nally, Problema – de A.R. Gurney şi Naomi în camera de zi – de Cristopher Durang sunt cele trei farse tragice care alcătuiesc “Lumea pe dos” în care Tudor Chirilă trece cu dezinvoltură de la o partitură la alta.

 

O lume pe dos este un spectacol la care ţin foarte mult. Pentru mine a fost o provocare să joc trei roluri în trei piese diferite, care se constituie într-un singur spectacol. Tema singurătăţii, într-o lume în care aparent nu eşti niciodată singur, m-a incitat şi m-a motivat să construiesc nişte personaje complexe. Întotdeauna am considerat că tragi-comedia este genul care se potriveşte perfect comportamentului uman. Iar O lume pe dos este un spectacol care îţi stârneşte hohote de râs dar te şi pune pe gânduri, te emoţionează şi te invită să reflectezi la condiţia omului într-o lume modernă cu adevărat pe dos. Vă aşteptăm la teatru, doamnelor şi domnilor!” 

Tudor Chirilă


 Iarina Demian despre spectacol:    “În cele trei piese din dramaturgia americană pe care le-am intitulat O lume pe dos am găsit nenumărate virtuţi. Cred că temele universale şi poezia nu aparţin doar teatrului clasic, ci şi celui contemporan. Actualitatea ideilor m-a condus la găsirea unor mijloace de expresie cel puţin la fel de actuale.  Întodeauna am pornit de la propria mea emoţie cu care am încercat să-i contaminez şi pe alţii. Nu cred că trebuie să mergem la teatru doar ca să ne distrăm sau să vedem o paradă a modei. Încercaţi nu doar să spectacolul nostru, ci să-l şi ! O lume pe dos nu se vrea . Să nu ne facem iluzii legate de lumea în care trăim. Să privim în faţă situaţiile limită ale existenţei umane şi să ne gândim că fiecare dintre noi facem parte din ea.

Simona Stoicescu, Smaranda Caragea, Marius Drogeanu, Mircea Drâmbăreanu, Andrei Runcanu întregesc cu succes tabloul acestei lumi.”                                        

 

Spectacolul s-a jucat în perioada 2009 – 2010 într-o primă serie de reprezentaţii la Sala Studio a Teatrului de Comedie, cu casa închisă, în fata unor spectatori uimiti, intimidati, incitati.  

 

Iarina Demian: “Vă aşteptăm într-o sală frumoasă şi prietenoasă pe care ArCuB a deschis-o de curând. As putea spune că şansa noastră de a juca o nouă serie cu spectacolul “O lume pe dos” se numeşte ArCuB.”

 

Biletele pot fi achiziţionate la prețul de 31.80 lei (Categoria I), 26.50 lei (Categoria II) şi 15.90 lei (reducere la Categoria II – numai pentru elevi, studenţi, pensionari pe baza prezentării legitimaţiei sau talonului de pensie) de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14) şi prin reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti sau online pe www.eventim.ro

 

Program Casa de bilete ArCuB:          

21- 27 februarie: orele 12.00 – 20.00

28 februarie – 12 martie: orele 10.00 – 17.00

 

Producător: ArCuB

Coproducător: Fundaţia artEST

Parteneri media: Bucureşti FM, 24FUN, România Liberă, Port.ro, Metropotam.ro, Arhitectura.ro, Paspartu, Youmago.ro, RATB, ELEVATE, Eventim.