PETER SCHNEIDER (regizor)

Câştigător al unui Premiu Tony, Peter Schneider a lucrat 17 ani la Compania Walt Disney, timp în care a produs şi regizat peste 50 de filme de animaţie dintre care amintim: Frumoasa şi Bestia (câştigătorul unui premiu Golden Globe), Regele Leu (câştigătorul unui Premiu Tony), Mica Sirenă.
Schneider a regizat mai multe producţii de teatru, musical şi operă printre care amintim: The Breakup Note Book, Marc Blitzstein, Regina, A revival of Grand Hotel, The Musical, precum şi alte proiecte la Teatrul WPA: Playwrights Horizon şi Circle Rep.
Recent a regizat la Londra musicalul Sister Act (producător Whoopi Goldberg).
Waking Sleeping Beauty, documentarul despre Animaţia Disney în perioada 1984 – 1994, pe care l-a făcut alături de Don Hahn,  este cea mai recentă producţie a sa (2010).

MARIA CASSI (actriţă)

Este fondatorul şi directorul artistic al Teatro del Sale din Florenţa, Italia şi al companiei care îi poartă numele.
Actriţa şi-a început cariera în Bologna la Şcoala de Teatru Alessandra Galante Garrone, a urmat apoi cursurile lui Jacques Lecoq şi a continuat studiile cu clovnul Pierre Byland devenind una dintre figurile marcante ale teatrului italian şi european.
A scris şi a jucat în numeroase producţii dintre care amintim “The Beatles Songbook Concerto”, “B.B.B. de la Bertold Brecht la Beatles” şi “Crepapelle”.
Cariera ei a purtat-o prin toată lumea, din Malaezia până la Paris unde, ziarul Le Monde o prezintă ca pe o interpretă de un comic excesiv, o prezenţă burlescă care aminteşte de Charlie Chaplin, Jerry Lewis şi Jacques Tati…un clovn fără nas roşu”.
Presa italiană spune despre ea: “este mim dar vorbeşte, este actriţă dar cântă”.

PATRICK PACHECO (dramaturg)

Patrick Pacheco este dramaturg, scenarist, comentator TV şi jurnalist, de origine italiană, stabilit la New York.
Ca scenarist de film a creat “Waking Sleeping Beauty”. Ca personalitate de televiziune este recunoscut pentru contribuţia adusă programului săptămânal de teatru “Onstage” şi pentru apariţiile din cadrul emisiunii “Theater Talk” de la televiziunea publică.  
Ca jurnalist de cultură a publicat numeroase articole în “The New York Times”, “The Los Angeles Times”, “Newsday”, “The Wall Street Journal” şi altele.
A fost editorul revistei „Art & Antiques” şi a lansat „Show People”, o publicaţie de divertisment a concernului Forbes. Înca din anul 2005 Pacheco s-a remarcat ca scenarist şi dramaturg. Dintre creaţiile sale amintim renumitul musical de pe Broadway:  “Chita Rivera: The Dancer’s Life”. Împreună cu actriţa Maria Cassi a scris textul spectacolului “My Life with Men…and Other Animals”, piesă care a avut premiera la festivalul de la Spoleto, în vara anului 2010.

GIANNI CARLUCCIO (scenograf décor)

S-a născut la Milano şi a absolvit secţiunea Scenografie a Academiei de Arte Frumoase din Brera. A colaborat cu Pier’Alli începându-şi cariera cu producţiile Sora Angelica de Puccini, Pescuitorii de perle de Bizet şi Duelul de Cehov.
Spectacolele pentru care a creat decorul s-au jucat în renumite teatre: Piccolo Teatro (Milano), Teatro Massimo (Palermo), Carlo Felice (Genova), Accademia din S. Cecilia (Roma), Maggio Musicale Fiorentino (Florenţa).
În 2005 a debutat în cinematografie cu realizarea decorului pentru filmul Viaggio segreto, în regia lui Roberto Andò. În 2006 a conceput decorul, costumele şi luminile pentru Trilogia Mozart: Nunta lui Figaro, Così fan tutte, Don Giovanni, în regia lui Danielle Abbado la Arena din Verona şi la ITeatri di Reggio Emilia. În 2007 a realizat decorul şi costumele pentru Trahinienele la Teatro Greco din Siracusa, în regia lui Walter Pagliaro. În 2008 a semnat decorul spectacolului Proprio come se nulla fosse avvenuto pentru prima ediţie a Festivalului de Teatru de la Napoli.

WILLIAM IVEY LONG (scenograf costume)

Născut în Carolina de Nord, William Ivey Long are rădăcini adânci în arta teatrului. Ambii lui părinţi, profesori de teatru, au contribuit încă din copilărie la apropierea fiului lor de artele spectacolului. A creat primul costum, la vârsta de 5 ani, pentru câinele lui.
A conceput costumele pentru spectacolele: Chicago, Dreamgirls, Young Frankenstein, Grey Gardens (Premiul Tony), Sweet Charity, La Cage Aux Folles (Premiul Hewes), The Frogs, The Boy From Oz, Hairspray (Premiile: Tony, Drama Desk, Outer Critics Circle), The Producers (Premiile: Tony, Drama Desk, Outer Critics Circle), The Music Man, Swing (Premiul Hewes), Contact (Premiul Hewes), Cabaret, Steel Pier; Smokey Joe’s Café, A Christmas Carol, Guys And Dolls (Premiul Drama Desk), Crazy For You (Premiile: Tony, Outer Critics Circle), Six Degrees Of Separation; Assasins.
W.I. Long a fost nominalizat de 11 ori la Premiul Tony şi l-a obţinut de 5 ori. De asemenea a câştigat premiile The North Carolina Award for Fine Arts (2004), Chicago’s Legend of Fashion Award (2003).

    
A. J. WEISSBARD (designer lumini)

Americanul A.J. Weissbard a lucrat în multe teatre din lume ca designer de lumini. Colaborările sale includ nume importante: Robert Wilson, Peter Stein, Luca Ronconi, Daniele Abbado, Bernard Sobel, Peter Greenaway, William Kentridge, Fabrizio Plessi, Giorgio Armani, Gae Aulenti, Pierluigi Cerri, Richard Gluckman, Matteo Thun, Fabio Novembre şi David Cronenberg.
A lucrat pentru diferite festivaluri, la Opera din Los Angeles, la Opera Garnier, la Teatrul Chatelet Paris, la Teatrul Real Madrid, la Teatrul Schaubuhne Berlin şi la Academia de Muzică din Brooklyn.
Lucrările lui au putut fi remarcate la expoziţiile multimedia de la: Shanghai Art Museum, Royal Academy – Londra, Petit Palais -Paris, Vitra Design Museum precum şi la Bienala din Venezia, Bienala din Valencia, Aichi World Expo 2005.
De curând a câştigat premiul IFSArts pentru light design.