Vă salut! Ce mai faceți?
Să știți că nu mi-a fost deloc ușor să vă scriu. Am avut probleme cu vocea, cu adresarea, în fine. Apoi, m-am tot gândit despre ce anume să scriu – și mergeam pe stradă când îmi storceam mintea, singur, după ce tocmai îmi lăsasem copiii la școală. Da, au început școlile, iar aici pe unde mă învârt eu sunt intrările dinspre Bragadiru, Măgurele, Domnești etc. Dimineața, la prânz și seara, Ghencea, Rahova și Antiaeriană sunt complet blocate de șiruri infinite de mașini cu numere de Ilfov. Și înăuntru sunt oameni.
Îmi place să trec pe lângă ei și să-i privesc cum agonizează, fiindcă eu, deși merg pe jos, îi depășesc întotdeauna. Îmi place ici-colo să le fac câte un semn, să coboare un pic geamul ca să vorbim: „V-a plăcut mult în Ilfov, nu?”, le zic. Sau: „V-ați gândit că așa va fi viața voastră de-acum înainte?”, iar ei nu se supără, doar se uită la mine și dau din cap fără să zică nimic.
Sunt oameni tineri majoritatea și – cum se zice – terminați, terminați, căci pe bancheta din spate stau copiii lor, treziți de la 6, în speranța că vor reuși să intre la 8 jumate la ore. Moțăie acolo, în drum spre școală, sau în cel mai bun caz încing telefonul turbați de plictiseală: „Nu mai ajungem odată? Cât mai avem?” Pe la 9 fără ceva, după mai bine de-o oră de stat în trafic, luând-o pe scurtături, pe coclauri, închinându-se de fiecare dată la Waze, părinții își iau inima-n dinți și-i scriu învățătoarei: „Noi întârziem la prima oră… suntem în trafic…”
Eu cred că una dintre problemele Bucureștiului este Ilfovul. Acel conglomerat de localități în mod fundamental rurale, și care de câțiva ani buni sunt pradă unei urbanizări forțate.
Deci m-am gândit să scriu despre asta – să inventez o poveste.
De unde să încep?
– din Nord (Pipera – dar ideal ar fi: Voluntari, Afumați)
– din Vest (Chiajna, Bragadiru, dar și extravagantele Bâcu, Joița)
– din Est (Glina, Cățelu – și nu în ultimul rând Manolache)
– din Sud (aici vom rosti simplu: Jilava)
Sau, pentru mai multă consistență, aș putea să mă pierd în interstiții: Nord-Est, Sud-Vest, și tot așa.
– Hai să vorbim despre Dobroești!
– Hai să te fac o plimbare prin Clinceni!
– Ne vedem la un suc în Domnești!
– Cel mai mult ne-a plăcut „la brotăcei”, la Balotești!
– Până la urmă, și Popești-Leordeni e o opțiune!
– Noi facem plajă pe dig la Mihăilești!
– Gata, ne mutăm în Dumitrana! Au băgat și linie de maxi taxi acum!
O să inventez o poveste despre o zi oarecare din viața mea și sunt sigur că veți înțelege cum stau lucrurile. În povestea asta, eu sunt angajatul unei firme de dezvoltări imobiliare cu proiecte în Ilfov. Una dintre acele firme care contribuie perfect legal la exodul zilnic din și înspre București – „șiruri infinite de mașini cu numere de Ilfov” – vă aduceți aminte, că v-am zis mai devreme.
Așadar: aseară m-a sunat Doamna Maria și mi-a zis că trebuie să mergem iar la Consiliul Județean Ilfov – aveam actele depuse din iunie, după ce Arhitectul Șef, care între timp nu mai e șef pentru că a demisionat brusc, ne zisese că nu e voie cu Dispoziție de Şantier: „Cereţi Certificat de modificări şi faceţi contract cu o parcare de proximitate!” – după care, văzând că am depus de Certificat ne-a zis: „Nuuu! E târziu, ce v-am spus eu să vă grăbiţi, că uite, între timp a ajuns în instanţă…”, motiv pentru care cu toţii am concluzionat că omul s-a speriat fiindcă apucase să semneze şi el, poate de-aia a și demisionat peste noapte, dar slavă cerului, s-a enervat Doamna Maria şi l-a sărit, a vorbit mai sus şi ne-a transmis pe căi oculte (Crețu, conspirativ 24 cu 7) că „Nu, iubitule, cum să nu fie voie cu Dispoziție de Șantier? E voie cum vreau eu, tu pregăteşte planșele şi mâine dimineaţă la 9 vă întâlniți jos în hol şi mergeți la Domnul Florea, secretarul secretarei Consiliului, tu vezi doar să iei alea cu tine, atât.”
Așa că m-am trezit devreme şi-am pregătit alea, m-am întâlnit cu dirigintele şi l-am pus să semneze, inclusiv pe subsol a semnat, salut și la revedere, am pășit în sediul Consiliului Județean Ilfov a patra sau a cincea oară pe luna asta, sperând să fie şi ultima – odată intrat, l-am sunat pe Crețu, care mi-a făcut gluma cu „Nu pot să vorbesc… te sun într-o oră… aşteaptă-mă în hol, că acuma nu pot să vorbesc” în timp ce stătea ascuns după unul dintre stâlpii ăia rotunzi şi vorbea cu mine la telefon conspirativ 24 cu 7, i-am dat dosarul – el între timp l-a chemat pe unul dintr-un birou, ca să ne învețe cum să rezolvăm cu PUZ-ul din Ciorogârla, totul legal – şi am observat că din dosar lipsea secțiunea (pentru că uitasem s-o pun), aşa că m-am întors rapid la birou şi-am făcut PDF, am trimis la plotter, am plecat din birou fără să mai apuc să închid pe-acolo, am ridicat planșele, am mers la semnat, la ştampilat, după care l-am sunat din nou pe diriginte și m-am văzut cu el într-o parcare conspirativă undeva pe Buzești – dormea ca un eremit în maşină, cu silueta aia de sclav al tutunului şi al curvăsăriei, maşină BMW combi extrem de murdar mai ales înăuntru, a pus ştampila pe tot ce i-am dat, somnambul, doar că de data asta avusesem grijă ca pe Dispoziția de Şantier să pun o dată din urmă, luna februarie, bingo – deci cu mult înainte ca Garda de Mediu să facă scandal – care scandal în tot cazul a produs efecte tardive (acţiune Prefect), căci se pare că au ratat cu 2 zile termenul în care puteau să acţioneze în instanţă, motiv pentru care la o cafea la el în birou Arhitectul Șef ne-a fluturat pe la urechi această superbă ipoteză: cum că însăși Doamna Maria e posibil să fi vorbit dinainte cu Prefectul, iar eroarea să fi fost strecurată cu bună ştiinţă, astfel încât acţiunea Prefectului să poată fi ulterior constestată şi respinsă procedural de instanţă.
După întâlnirea cu Crețu, care a dus alea la Domnul Florea (timp în care eu am mai discutat la cafea cu Arhitectul Șef de una-alta, inclusiv de hipsteri care se leagă cu lanţuri de pomii crescuți spontan pe terenuri pe care s-au dat Autorizații de Construire, terenuri private care nu sunt ale lor, dar ei „iubesc copacii aceia!”), deci ce-am mai făcut după aceea: plotat, semnat, verificat documentaţie revenire aviz ISU Hală Bragadiru – depus lejer la ora 15.00, în condiţiile în care programul de azi (vineri) era până la 16.30 – ajuns inclusiv prin Plumbuita pe malul lacului Tei, unde într-un decor idilic cu adevărat frumos locuieşte un verificator de instalații care mi-a pus (ne-a pus, fiindcă eram şi cu Bombonica după mine, extrem de gălăgioasă şi curioasă, ca de obicei) ştampila pe memoriul de sanitare, care a fost înlocuit în dosar revenire aviz ISU Hală Bragadiru – mâncat apoi tochitură x 2 (adică refill gratis) la „împinge tava” pe Sebastian – mers 10 minute pe şantier în Domnești și dat raportul la Doamna Maria – mers apoi victorios la ăia de pe centură și ridicat mocheta, luat trafalet, mini-trafalet, plus un mic bidon de vopsea – bară la bară o oră înapoi prin Ghencea spre casă – dat cu vopsea unde reparase Ionuţ ghena – grinda ghenei, de fapt – seara băgat un serial și nachos – și gata, aici se termină povestea. Putem reveni la realitate. Seară frumoasă!
Mihai Duțescu, 12 ian. 2022
