După zilele toride de vară, pline de evenimente open-air, bucureştenii sunt invitaţi să îşi petreacă timpul liber în compania unora dintre cei mai talentaţi actori de teatru. Din 29 septembrie, se deschide noua stagiune ArCuB, cu spectacolul Însemnările unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Felix Alexa, cu actorul Marius Manole alături de violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu. Montarea va avea două reprezentaţii succesive, în zilele de 29 şi 30 septembrie, de la ora 20.00.

 
Lansat în februarie 2013, spectacolul Însemnările unui nebun a devenit în scurt timp cunoscut în întreaga ţară, jucându-se mai multe luni la rând cu casa închisă, la Sala ArCuB. Invitată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din iunie, unde a fost aplaudată îndelung, apreciata creaţie teatrală este inclusă în programul celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, care se va desfăşura în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie – în cadrul secţiunii Actorul, în prim-plan.

Însemnările unui nebun vă propune să fiţi martorii unei confesiuni rare: poveştile pline de candoare ale unui nebun, care-şi exprimă dragostea şi frustrările cu umor şi o înţelepciune pe care doar suferinţa o poate descoperi într-un suflet chinuit. Treptat, în mintea personajului principal, capătă contur o lume în care totul este posibil. Privitorii asistă astfel la spectacolul fuzionării a două lumi, cea reală şi cea imaginară, fiind martori ai întregului proces de instalare a nebuniei. Trăirile dramatice ale funcţionarului confuz, care se îmbină armonios cu situaţiile comice, născute din diferenţele majore dintre realitate şi perceperea ei, fac din Însemnările unui nebun un spectacol unic, în timpul căruia publicul trăieşte alături de personaj, trecând printr-o varietate de stări: de la empatie şi compasiune, până la amuzament sau revoltă.

 „Regizorul Felix Alexa aduce la rampă o celebră nuvelă de Gogol, în care regăsim tenebrele vremurilor noastre, dezechilibrul şi maladiile acumulate la acest început de mileniu. […]. Participăm la un vis ludic, tragi-comic, atemporal, dar atât de actual, vorbind despre coşmarurile noastre de zi cu zi. Un spectacol visceral despre condiţia umană căreia i s-a furat misterul într-un timp desacralizat.”                       (Ludmila Patlanjoglu – Curentul.ro)

 

Începând cu luna octombrie, ArCuB reia toate celelalte spectacole de succes ale stagiunii trecute, programate după cum urmează:

 

    DOUĂ POVEŞTI DE AMOR de A. P. Cehov

Vineri, 4 octombrie, ora 18.30

Regia: Mircea Cornişteanu; scenografia: Bogdan Spătaru

Cu: Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş, Ion Arcudeanu

 

Două dintre cele mai cunoscute creaţii ale lui Cevov, Ursul şi Cerere în căsătorie, reunite sub numele de Două poveşti de amor,  înfăţişează într-o manieră comică spontanietatea cu care dragostea se cuibăreşte în sufletele atât de schimbătoare ale oamenilor. La începutul toamnei, publicul se poate delecta cu un spectacol, care surprinde fragilitatea relaţiilor aparent tensionate dintre bărbaţi şi femei.

 

«Mici bijuterii ale construcţiei dramatice, cele două piese într-un act produse de ArCuB sunt partituri în care geniul comic cehovian explorează cu voluptate natura surprinzătoare, şi totuşi mereu aceeaşi, a relaţiilor dintre bărbaţi şi femei. (…) Calitatea producţiei regizate de Mircea Cornişteanu se bazează pe cele două ingrediente de bază ale oricărui spectacol: un text genial şi actori pe măsura lui.»                                                                                                                       

 (Anca Ioniţă – Business Review)

 

    VIŢELUL DE AUR de Ilf şi Petrov

Sâmbătă, 5 octombrie, ora 19.00

Regia: Eugen Gyemant; Scenografia: Vladimir Turturica şi Tudor Prodan

Cu: Tudor Aaron Istodor, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu, Lucian Iftime, Smaranda Caragea, Radu Iacoban.

 

Toţi cei din jurul lui Alexander Koreiko încearcă să-şi explice cum reuşeşte acesta să-şi ducă zilele cu leafa infimă pe care o câştigă, în calitatea lui de slujbaş mărunt într-o întreprindere rusească. Viaţa mizeră pe care o duce nu pare să-l nemulţumească însă pe Koreiko şi aceasta pentru că, în realitate, decentul şi umilul funcţionar este un escroc plin de bani, iar sărăcia pe care o afişează nu este decât un mod de a îi induce în eroare pe ceilalţi şi a se pune la adăpost de eventualele repercusini venite din partea sistemului sovietic. Un motiv perfect pentru Ostap Bender şi camarazii săi să-l vâneze pas cu pas, cu scopul evident de a beneficia de pe urma averilor lui ilegale.

 

«Lumea ficţională se croieşte în şase actori interpreţi, pe rând, ai personajelor care populează fabula ca un bildungsroman tragicomic: mărunţi funcţionari sovietici, cooperatişti simpatici şi uşor de dus de nas, vânzători la ghişeu. […] O echipă formată din tineri artişti (regizor, scenografi şi actori) îşi dedică toate resursele creative pentru a deschide porţi către o lume a întâmplărilor care te fac să meditezi, printre zâmbete.»

(Ana-Maria Nistor – Revista Luceafărul)

    MARFĂ VIE de A.P. Cehov

Duminică, 6 octombrie, ora 19.00

Regia: Dragoş Câmpan; Dramatizare: Nicolae Urs; Scenografia: Maria Dore

Cu: Ana Covalciuc, Tudor Smoleanu şi Florin Busuioc.

 

Problematica cehoviană a cuplului, cu alunecări imprevizibile de la căsnicie la adulter şi la singurătatea conştientizată este abordată cu mult umor în montarea regizorului Dragoş Câmpan. Răsturnările spectaculoase de situaţie, presărate cu partituri tragi-comice, pe care actorii le valorifică la maximum, sunt deosebit de incitante şi constituie o bogată sursă de amuzament.

 

«Marele talent al lui Cehov face ca, la o sută treizeci de ani de la publicarea nuvelei „Marfă vie”, să răsară un nou spectacol de teatru care are la baza opera sa. Am pornit acest proiect, în perfect acord cu realizatorul dramatizării şi actorii, cu gândul de a oferi publicului un spectacol Cehov. Clasic. Fără viziuni regizorale şi creaţii scenografice care pun în plan secundar opera autorului. Sincer, am zis: nu cred că va discuta cineva peste o sută de ani despre talentul nostru, aşa că hai să ne bucurăm cu toţii, artişti şi spectatori, de cel a lui Cehov. Tipul promite… »

(declară regizorul Dragoş Câmpan)

 

    PRIZONIERUL DIN MANHATTAN după Neil Simon

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 19.00

Regia: Iarina Demian; Scenografia: Adriana Grand

Cu: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache, Magda Catone, Mariana Dănescu.

 

Captivi în mentalitatea societăţii în care trăiesc, Mel şi Edna luptă să îşi asigure întreg confortul omului modern: un apartament frumos mobilat şi utilat, în mijlocul New York-ului, cu o privelişte de care se pot bucura în puţinele ore petrecute acasă. Când zbuciumul existenţial pare că începe să se domolească, Mel e concediat, după 22 de ani de muncă. Situaţia nou creată afectează familia, dar se extinde şi asupra rudelor, care se simt datoare cu o reacţie. Episodul dramatic din viaţa personajului devine o adevărată comedie.

 

«Remarc încă o dată autenticitatea felului de a spune regizoral povestea. Rezultatul este un spectacol născut, nu făcut, o savuroasă şi profundă istorie de viaţă în care amarul şi situaţiile comice coexistă şi se completează bogat şi variat.»

(Răzvana Niţă – PORT.ro)

    DOM JUAN de Jean Baptiste Poquelin de Molière

Duminică, 13 octombrie, ora 19.00

Director de scenă: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand.

Cu: Marius Bodochi, Sabina Brânduşe, George Costin, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Vladimir Purdel.

 

Pornind de la o piesă clasică, montată pe mii de scene şi cunoscută tuturor, spectacolul regizat de Victor Ioan Frunză se joacă într-o manieră aparte. Cu măiestria unui caricaturist, acesta dublează comicul de situaţie prin accentuarea umoristică a laturii prea libertine a lui Dom Juan. Viziunea cu totul nouă asupra piesei face ca tânărul personaj să depăşească barierele timpului. El încetează de-a mai fi un exponent al secolului al XVII-lea şi devine simbolul omului care se distanţează de morală şi sfidează normele sociale. Cu o înfăţişare aparte şi un cinism care frapează şi place în acelaşi timp, Dom Juan îşi cucereşte publicul pe loc. Indiferenţa şi nonşalanţa cu care abordează subiectele sensibile surprind până la amuzament şi, totodată, determină spectatorii să devină părtaşi la modul lui de a acţiona şi a gândi

 

    CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies

Miercuri, 16 octombrie, ora 19.00

Regia: Claudiu Goga; Scenografia: Lia Dogaru

Cu: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.

 

După ani petrecuţi împreună, zeci de vise comune şi iluzia unei prietenii pe viaţă, în destinul a două cupluri prietene se produce un eveniment neaşteptat, care spulberă pe loc liniştea personajelor. Tot ce urmează în spectacol îndeamnă publicul la reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre evoluţia unui cuplu în general. Sub o aparenţă amuzantă, replicile dintre personaje sunt foarte tăioase. Regizorul este delicat şi precis în lucrul cu actorii, iar creaţiile celor patru protagonişti sunt la înălţimea acestei propuneri, extrem de ofertante.

 

«Toate clişeele sunt acolo! Parcă le-a contabilizat cineva maniac… Relaţia dintre un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, aceştia şi copiii lor cu toată tevatura zilnică, cu aceleaşi drumuri la şcoală şi înapoi, la o mie de activităţi, relaţia de cuplu cu un alt cuplu, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele cu toţi pruncii, slujbele, excursiile, micile daruri pe care le primim sau pe care le oferim prietenilor la întoarcerea dintr-o vacanţă, vorbăria enormă despre toate şi despre nimic, o rutină istovitoare şi periculoasă. Câţi reuşesc să scape integral de ea?»                                                                       

 (Marina Constantinescu – România Literară)

 

 

    COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer

Joi, 31 octombrie, ora 19.00

Regia: Cristian Dumitru; Scenografia: Raluca Ştefan- Negoescu

Cu: Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.

 

O banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti, deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă şi migală de aceştia. Lucrurile nu decurg nici pe departe aşa cum fuseseră plănuite, fiindcă întunericul se lasă brusc peste personaje, iar confuziile şi surprizele se ţin lanţ.

Piesa pusă în scenă la ArCuB este o savuroasă comedie de situaţii, care ne reaminteşte cu originalitate că suntem supuşi neprevăzutului.

 

«Spectacolul, jucat de actori mai puţin solicitaţi pe alte scene, are hazul lui, fiecare dintre protagonişti construindu-şi rolul cu atenţie şi sensibilitate.»

(Nicolae Prelipceanu – TEATRUL, Azi)

 

Biletele pentru spectacolele noastre pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

 

 

Parteneri media: TV CITY, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, Şapte Seri, mediaTRUST Romania, Ring, Be Where, RATB, Cărtureşti, Igloo.

 
Parteneri media online: Port.ro, modernism.ro, iconcert.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro, yorick.ro, teatral.ro.