FNT 2014: Pe Maia Morgenstern o puteți vedea în spectacolul „Mazl-tov… and justice for all!” , scris și regizat de Andrei Munteanu, care se joacă la Teatrul Evreiesc de Stat, pe 1 și pe 2 noiembrie, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

 

un interviu de Judy Florescu

 

Una dintre cele mai mari actrițe din România joacă la un teatru pe care îl și conduce, în calitate de director. Un labirint de holuri, și apoi se deschide o ușă. În spatele ei apare un chip superb, fără pic de machiaj, luminat de o voioşie sinceră. E Maia Morgenstern.

 

Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 17.00 şi duminică, 2 noiembrie, de la ora 19.00 este programat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru un spectacol de succes al Teatrului Evreiesc de Stat, „Mazl-tov… and justice for all!”. Şi dumneavoastră urcaţi pe scenă, în această producţie animată de muzica şi de umorul evreiesc. Care sunt criteriile conform cărora stabiliţi dacă un spectacol al dumneavoastră este reuşit sau nu?

 

Sunt criterii fixe în ceea ce priveşte rostirea, mişcarea scenică, acurateţea, care ţin de temelia profesiei mele şi de fundamentul unui spectacol. Mai este vorba de concentrare, de lipsa bâlbelor, de fidelitatea cu care respect şi merg pe drumul pe care l-am construit pentru realizarea unui spectacol.

 

Sunt criterii precise la care răspund cu onestitate, privindu-mă în oglinda conştiinţei, a sufletului, dar şi în cea din perete. Mai sunt şi dimensiuni ce nu pot fi cuantificate: inefabilul, îngerul care zboară sau nu zboară, comunicarea, emoţia, precizia – vorbim şi de spectacole de comedie, de alternanţa ritmurilor.

 

Ce părere aveţi despre evoluţia Festivalului Național de Teatru, mai ales că anul acesta a câştigat noi spaţii pentru spectacolele selecţionate, pe lângă scenele teatrelor consacrate: Teatrul Unteatru, Centrul Cultural „Ion Manu”, Godot Cafe-teatru, Grand Cinema Băneasa?

 

Cred că Festivalul Naţional de Teatru îşi câştigă an de an şi ponderea, şi greutatea, şi autoritatea, devenind o oglindă a ceea ce se întâmplă important, nobil, divers, în mişcarea teatrală în România într-un an întreg. Un festival de teatru ne arată cum pulsează viaţa teatrală din România. Acesta cred că este rolul şi rostul unui festival.

 

Cu atât mai mult anul acesta, FNT-ul reflectă faptul că formele diverse de spectacol se conturează şi în alte spaţii decât în cele consacrate până acum. De asemenea, teatrul câştigă şi un alt segment de public, un lucru esenţial, în opinia mea. Felicitări, mulţumiri, reverenţe selecţionerului ce a gândit în felul acesta Festivalul Naţional de Teatru!

 

Într-un festival se întâmplă un lucru minunat: se adună trupe din toată ţara într-un singur oraş. Este foarte important ca evenimentele teatrale să se desfăşoare cât mai mult. Un festival e un prilej de a ne cunoaşte unul pe celălalt, de a ne deschide unul faţă de celălalt.

 

V-aţi construit cariera minuţios, prin fiecare rol, lăsându-i şi pe ceilalţi să vă cunoască. Ce v-a adus în viaţă această popularitate?

 

Iubirea şi respectul. Confirmarea că nu fac degeaba umbră pământului. Nevoia mărturisită a unora, după părerea mea mulţi (dar chiar dacă ar fi şi a unei singure persoane, tot i-aş fi profund recunoscătoare), de a-mi vedea munca.

 

Spuneaţi într-un interviu că, pe măsură ce totul evoluează, lucrurile devin mai complicate. Care este cel mai complicat lucru din meseria dumneavoastră?

 

Să-ţi păstrezi obiectivitatea şi luciditatea. Câteodată, lucrurile încep să meargă ca o roată. Dar eu ţin foarte mult la onestitate şi la orice te aduce cu picioarele pe pământ, semnalându-ţi neajunsurile, neîmplinirile, autosuficienţa. Deşi sunt semnale dureroase, trebuie luate în seamă, pentru că, de fapt, fac bine. Trebuie să cureţi în permanenţă rugina de pe suflet şi din atitudinea faţă de meserie, ceea ce e un exerciţiu greu.

 

Cum îmbinaţi activitatea de manager al Teatrului Evreiesc, cu cea de profesor universitar şi cu cea de actriţă, având aproape 20 de spectacole pe care le jucaţi? Sunteţi profesor emerit la Universitatea Hyperion, Bucureşti.

 

Încerc să mă organizez şi să pun o ordine în toate. Sunt dascăl şi sunt absolut emoţionată pentru sentimentul de răspundere pe care îl am faţă de cei foarte tineri, foarte cruzi, care vin la o universitate particulară. Faptul că ei îşi plătesc studiile pentru a fi în preajma mea, pentru a lucra împreună cu mine, faptul că îşi doresc să-mi fie alături e o mare responsabilitate, ce mă tulbură foarte tare.

 

Teatrul este o artă efemeră, creăm un univers de două ore într-o seară pe scenă, după care el dispare, dar totodată acest univers ar trebui să rămână în inima şi în conştiinţa spectatorului.

 

 

Ce fel de energie simţiţi venind din partea noului val de artişti?

 

E foarte interesant ce se întâmplă şi ce aduce fiecare generaţie de tineri creatori. E tulburător cum îşi construiesc, cum îşi conturează şi cum îşi întâmpină destinul artistic. Sunt foarte plini de energie. Sunt foarte buni cunoscători ai tehnicii lor, ai tehnologiilor avansate, au tehnici de PR, găsesc mereu locuri, zone unde îşi pot desfăşura activitatea, unde se pot dezvolta, unde se pot exprima. E formidabil. Tinerii din noua generaţie de artişti sunt prezenţi, vii, ambiţioşi în cel mai pur sens al cuvântului.

 

Ce părere aveţi despre teatrul independent?

 

Joc, primesc cu drag, mă implic, mă arunc în proiecte de teatru independent. Din 10 producţii de teatru independent, 8 e foarte posibil să nu-mi placă, mie, dumneavoastră, altora, însă două dintre ele duc arta teatrală în altă zonă, o dezvoltă, o deschid către altceva. Teatrul independent le oferă posibilitatea artiştilor tineri de a se exprima, de a evolua.

 

E bine ca tinerii să-şi înceapă cariera într-un teatru independent?

 

Nu ştiu care e cronologia, dar e foarte bine că se lucrează şi nu se stă. A termina o facultate şi a-ţi dori să fii artist profesionist, dar să stai, e o durere cumplită. 

 

 

 

Ce sfat le daţi actorilor aflaţi la început de drum?

 

Să aibă respect faţă ei înșiși. Să şi-l cultive. Şi asta nu are nimic de-a face cu infatuarea, cu îngâmfarea, cu autosuficienţa. Pregătire fizică, psihică şi culturală, şlefuire în permanenţă a talentului.

 

Orice oportunitate trebuie să te găsească pregătit la toate nivelurile. Atunci când destinul te va chema la o întâlnire cu un proiect, cu un regizor, cu un spectacol, cu un film, cu un eveniment, tu vei fi lucrat în permanenţă cu sinele tău.

 

Trebuie să şlefuieşti talentul în permanenţă, nu pentru un scop imediat, ci pentru perspectivă. Ce faci tu cu tine astăzi, cu mintea, trupul, orizontul tău cultural, emoţional? Cum şlefuieşti în tine diamantul pe care îl ai?

 

Pe lângă prezenţa în spectacolele din ţară călătoriţi foarte mult şi în străinătate, ducând acolo teatrul românesc. Care este importanţa călătoriei unui spectacol în afara graniţelor ţării?

 

Un spectacol se naşte ca miez al locului, ca esenţă şi chintesenţă, distilează dramele, problemele, concepţiile, filosofia şi psihologia unei societăţi la un moment dat. A spus-o unul puţin mai deştept ca mine pe care îl chema Shakespeare: Teatrul e oglinda vieţii. Şi atunci, dacă ţelul nostru este să călătorim mai ales în afară pierdem puţin din esenţa, scopul şi motivul pentru care se naşte şi există teatrul.

 

E foarte plăcut să călătoreşti, suntem cu toţii de acord. Vine ca o consecinţă a faptului că ai înflorit şi ai semănat ceva în locul în care s-a născut spectacolul, pentru oameni.

 

În iunie 2014, aţi jucat spectacolul Tangou Final, pe care îl aveţi de 10 ani, cu Tudor Aaron Istodor, la Leicester Square Theater din Londra. Cum a fost primit spectacolul acolo?

 

Cuvintele sunt palide. O sală neîncăpătoare, peste 500 de oameni. În primul rând, am fost aşteptaţi cu atâta drag, cu atâta emoţie, cu atâta sete, cu atâta dor. Din reacţiile de pe parcursul spectacolului am înţeles, am simţit că există comunicare, că primim înapoi aceeaşi emoţie, aceeaşi energie, aceeaşi dragoste pe care o investim, pe care o dăruim de pe scenă.

 

A fost un public extrem de dornic să vadă teatru. Trebuie să felicit ICR Londra şi ICR-ul din toate colţurile lumii pentru toată activitatea şi felul în care organizează evenimente după evenimente, pe cât de diverse, pe atât de multe.

 

Aceste spectacole reuşesc să strângă un public numeros şi astfel se coagulează ca un nucleu comunitatea română din străinătate. Există un fir care îi ţine aproape pe toţi. Vom mai avea spectacole la Munchen, la Roma.

 

Cum v-ați dori să fiţi ţinută minte, ca actriţă de teatru sau ca actriţă de film?

 

Actriţă. Atât.