Sesiunea de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, derulată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în acest an, are tema „București. Împreună”. Programul urmărește să sprijine inițiativele care cultivă coeziunea socială, incluziunea și participarea activă a locuitorilor la viața culturală a Capitalei. Prin acest demers, ne dorim să susținem proiecte care contribuie la reconectarea oamenilor cu orașul, cu propriile comunități și cu spațiile în care trăiesc, încurajând un dialog autentic între artiști și public, între generații și între cartiere.

Într-un oraș complex și mereu în schimbare, tema „București. Împreună” devine un apel la solidaritate și co-creație. Cultura este regândită ca un spațiu comun și accesibil tuturor, în care arta nu mai este un simplu act de expresie, ci un mijloc de apropiere, de construire a unor legături reale între oameni. Prin acest program, ARCUB încurajează inițiative care valorifică potențialul creativ al orașului și contribuie la transformarea lui într-un loc mai empatic, mai conectat și mai deschis.

Programul vizează proiecte care reușesc să creeze un impact social durabil: de la activarea cartierelor prin intervenții culturale până la documentarea memoriei colective și revitalizarea spațiilor urbane. Sunt încurajate inițiativele care aduc împreună oamenii, construiesc comunități și deschid noi perspective asupra Bucureștiului, punând în centru ideea că orașul este al tuturor și poate fi transformat împreună, prin implicare colectivă.

Abonează-te la newsletter-ul ARCUB

pentru a afla noutăți despre evenimentele noastre

Sari la conținut