Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, Festivalul Internaţional Shakespeare se constituie în acest moment, prin calitatea şi numărul invitaţilor, ca cel mai important eveniment teatral din România. Iniţiat în 1994 de către directorul de atunci al Teatrului Naţional din Craiova, domnul Emil Boroghină, festivalul se află într-o permanentă dezvoltare, reuşind nu doar să păstreze un standard ridicat, ci şi să se dezvolte atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.


La fel ca şi la ediţia precedentă, Festivalul Internaţional Shakespeare se desfăşoară în duplex Bucureşti – Craiova, continuând parteneriatul dintre ArCuB, Teatrul Naţional din Craiova şi Fundaţia “William Shakespeare”.

 

În perioada 28 aprilie – 18 mai, unele dintre cele mai importante nume ale vieţii teatrale contemporane se vor afla în România. Regizorul britanic Declan Donnellan se va prezenta cu celebra sa companie, Cheek by Jowl, jucând în premieră la Bucureşti Troilus şi Cresida; cunoscutul regizor lituanian Eimuntas Nekrosius, cu proiectul Trilogia shakespeariană, cuprinzând antologicele sale spectacole: Hamlet, Macbeth şi Othello, realizate la Vilnius; Lev Dodin va aduce Regele Lear, de la Malîi Teatr din Sankt Petersburg. Robert Wilson va fi la Bucureşti, pentru prima oară, ca invitat special al festivalului, cu Femeia mării de Ibsen, un spectacol de la Milano, ale cărui costume sunt semnate Giorgio Armani. Silviu Purcărete va prezenta în premieră la Bucureşti recenta montare de la Craiova cu Măsură pentru măsură, o coproducţie a Naţionalului craiovean cu Fundaţia Shakespeare. Tot din România au fost invitate spectacolele bucureştene Eduard al III-lea de la Teatrul Naţional, Doi tineri din Verona de la Teatrul de Comedie şi, pentru prima dată, un spectacol de operă : Macbeth de Giuseppe Verdi, în regia lui Petrică Ionescu, producţie a Operei Naţionale din Bucureşti. Încă o premieră pentru acest festival este invitarea unui inedit spectacol de stradă: Macbeth, realizat de Pawel Szkotak la Teatrul ,,Biuro Podrózy” din Poznan, Polonia. Se va juca spectacolul Nobile William, recital susţinut de marele actor britanic Michael Pennington, unul dintre cei mai mari interpreţi ai lui Hamlet din toate timpurile. Vor fi şi proiecţii precum Tragedia lui Hamlet, pus în scenă de Peter Brook la Teatrul Bouffes du Nord, iar cunoscutul regizor îşi va prezenta în Festival, ca invitat special, spectacolul Marele Inchizitor, după Fiodor Dostoievski.

Festivalul Internaţional Shakespeare găzduieşte nenumărate alte activităţi: o sesiune de shakespeare-ologie, simpozioane teoretice, lansări de carte, DVD-uri, casete cu cele mai însemnate creaţii shakespeariene. În colaborare cu Romfilatelia va fi editat şi lansat Întregul poştal ‘Festivalul Internaţional Shakespeare – ediţia a VI-a’. Din dorinţa de a continua şi amplifica componenta de formator, de şcoală pentru tinerii din teatru, vor fi organizate în paralel trei workshop-uri de regie-teatru conduse de regizorul şi profesorul universitar David Esrig, însoţit de Margareta Soerenson, unul dintre cei mai cunoscuţi teatrologi din Suedia şi din Europa.

 

Începînd cu ediţia din 2008, Festivalul şi-a propus să instituie o foarte înaltă distincţie: Premiul Internaţional Shakespeare, ce va fi acordat o dată la doi ani unei personalităţi din lumea teatrului sau a scrisului, cu contribuţii majore în promovarea şi afirmarea operei shakespeariene, laureatul urmând a fi decis de un juriu internaţional condus de istoricul şi criticul George Banu, profesor al Universităţii Sorbona din Paris.


Se întrevede aşadar o ediţie amplă, cu evenimente majore şi invitaţi extraordinari, o adevărată sărbătoare, demnă de numele marelui Shakespeare. Un festin teatral, de care vă invităm să vă bucuraţi din plin.


Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale, Ministerul Culturii şi Cultelor (în cadrul Anului Dialogului Intercultural), Fundaţia “William Shakespeare” şi Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova


Parteneri: Institutul Cultural Român, UNITER, Metrorex

 

Parteneri media: TVR, Radio Guerrilla, 24 FUN, comunicatedepresă.ro, port.ro