Mircea Tiberian / Michael Acker / John Betsch & invitat special Marta Hristea – Looking Forward to the Past

BILETE ONLINE

Tiberian va deschide stagiunea curatoriata cu un concert deosebit, Looking forward to the past sau Înspre trecut, înainte!

„În copilărie, după momentul Gagarin eram sigur că cei din generaţia mea vor călători în cosmos, cel puţin până pe Marte sau Venus. Aventura lunară a americanilor mi-a dat şi mai multă apă la moară. Lucrurile însă au mers în altă direcţie decât m-am aşteptat.
Astăzi până şi New York-ul e un oraş istoric. Jazzul, așa cum îl știam, e istorie. Artele ţin de trecut. Şi cărţile.

Aş îndrăzni să spun că şi natura.

Să gândeşti la viitor e o îndeletnicire pentru politicieni, oameni de ştiinţă, informaticieni.

Nouă, celor care ne ocupăm cu artele, ne rămâne însă trecutul, mai bogat şi mai vast decât viitorul căci, după cum știm, lumea „e făr’ de-nceput”.

Dar, ceva îmi spune că mergând înainte spre înapoi ne vom trezi aşa deodată în viitor şi în cele din urmă vom ajunge să descoperim un timp prezent fără margini şi fără sfârşit.” Mircea Tiberian

Looking forward to the past

Mircea Tiberian piano/RO

Michael Acker double bass and el-bass/ RO

John Betsch drums/USA

Marta Hristea von Friedeburg/ voice UK

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro și bilet.ro sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Preț: 35 lei (Categoria I).

Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

 

IMPORTANT

–          Spectacolele încep la ora anunțată și marcată vizibil pe bilet.

–          Nu este permis accesul publicului după începerea reprezentației.

–          În cazul întârzierii, biletele își pierd valabilitatea și nu pot fi schimbate pentru o dată ulterioară.

–          Pentru o bună desfășurare a spectacolelor vă rugăm să închideți telefoanele mobile pe toată durata acestora.

–          Fotografiatul și filmatul în timpul spectacolelor sunt interzise.