Celebra orchestră din Austria „Das Karussell” a concertat sâmbătă şi duminică în deschiderea evenimentului Bucharest Music Film Festival. Capodoperele muzicale ale compozitorilor Strauss au stârnit fulgere de aplauze din partea publicului. Prim solistul la vioară şi dirijorul acestui ansamblu, Russell McGregor, declara: “Este pentru prima dată când susţin un concert în aer liber, în România. Românii sunt şi vor fi mereu prietenii mei”.
 

De miercuri, 16 iunie, continuăm seria concertelor în Piaţa George Enescu. Începând cu orele 19.45 Grupul vocal Acapella, dirijat de George Miron va susţine un concert de 30 de minute. Din programul lor amintim: Wolfgang Amadeus Mozart – Eine kleine Nachtmusik şi Uvertura la opera „Nunta lui Figaro”, Johann Sebastian Bach – Bourré, Johann Strauss (fiul) – Pizzicato polca.

Grupul vocal Acapella este înfiinţat şi dirijat de George Miron şi este format din 11 membri, toţi studenţi sau absolvenţi ai instituţiilor muzicale de prestigiu din România. Au susţinut concerte şi turnee în tară şi în străinătate, au participat la festivaluri şi concursuri internaţionale unde au obţinut premii: „Locul I şi Marele Premiu” la Festivalul – concurs „Tinereţe si muzică” de la Viena, „Premiul pentru comunicare internaţională” oferit de către Fundaţia „Hanns Seidel” în coproducţie cu Televiziunea Bavareză. Au participat la turnee în Statele Unite ale Americii, concertând în celebre catedrale din Washington, New York, Muzeul Smithsonian şi Casa Albă.

 

 

Începând cu orele 20.15, cvartetului Bella Musica vă aşteaptă la un concert inedit. Recitalul cuprinde lucrări ale unor compozitorilori celebrii: Antonín Dvořák, Johannes Brahms, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi, Béla Bartók, Joseph Haydn şi Manuel de Falla.

 

Pentru membrele cvartetului Bella Musica este foarte importantă atât calitatea interpretării şi îmbogăţirea repertoriului, cât şi păstrarea unei cât mai strânse legături cu publicul prin diverse concerte şi recitaluri.
Seara este dedicată filmului Sir Georg Solti – Celebrarea vieţii şi a muzicii, Orchestra Filarmonicii din Londra, începând cu orele 21.00. Veţi putea urmări un concert organizat la Royal Albert Hall de către Fundaţia Solti pentru a celebra viaţa şi muzica marelui dirijor Sir Georg Solti. Cei mai mulţi dintre soliştii care au luat parte la eveniment au beneficiat de entuziasmul şi generozitatea dirijorului. Angela Gheorghiu şi Anne Sofie von Otter vor interpreta arii celebre compuse de Verdi, Puccini şi Mozart. Mstislav Rostropovich va dirija Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, iar Zubin Mehta, pe care Sir Georg Solti l-a admirat încă de la debutul său vienez, va dirija Uvertura „Egmont”de Beethoven şi partea a 2-a a Concertului pentru Orchestră de Béla Bartók.

 

Piaţa George Enescu este deschisă între 11.00 şi 23.00 în fiecare zi a manifestării iar accesul este gratuit.

 

Cei prezenţi la spectacole pot câştiga 7 excursii, în ţară sau în străinătate, oferite de Fides Travel, Ella Traveland şi Grand Hotel Continental.

 

Organizatorii acestei manifestări sunt: Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale. Evenimentul este susţinut de Magic FM  şi este realizat cu sprijinul RATB, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi Apa Nova Bucureşti – o companie Veolia Apa.
Parteneri media: 24-FUN, arhitectura.ro, Cocor Media Channel, port.ro, comunicatedepresa.ro, thechronicle.ro, youmago.ro.
  
Vă aşteptăm alături de noi!

Persoane de contact:
Raluca Ciută – 0752 268 622
Olivia Pareşcura – 0751 515 651