Proiect creat de Asociația TRANZIT.RO şi finanţat de ARCUB în cadrul Programului Bucureşti. Oraş deschis 2021

tranzit.ro/ București organizează în perioada 20 septembrie – 31 octombrie proiectul “Crimele sunt abolite. Nu mai există decât pasiuni.*” Expoziții și intersecții, Paris Viitorului.

Proiectul va avea loc într-un spațiu nou, Paris Viitorului, pe Strada Mihai Eminescu 182 (colț cu Strada Viitorului), sector 2, București, precum și în cartierul din jurul acestuia.

Paris Viitorului este un spațiu vitrină, pentru artă contemporană și întâlniri cu orașul. Este o galerie, o vitrină, o debara, o cutie de rezonanță, un reper (Eminescu, colț cu Viitorului), un loc de observație și anticipare, și o invitație la o reflecție asupra orașului ca o altă lume: o lume a posibilităților și imaginației, a familiarităților diverse, a situării critice față de trecut, a încrederii în viitor.

“Crimele sunt abolite. Nu mai există decât pasiuni.” este un proiect care se desfășoară timp de șase săptămâni în spațiul Paris Viitorului și prezintă o succesiune de șase expoziții, cu următorii artiști:  Claudiu Cobilanschi (20 – 26 septembrie), Ioana Gheorghiu (27 septembrie – 3 octombrie), Andrei Dinu (4 – 10 octombrie), Ioana Stanca (11 – 17 octombrie), Adelina Ivan (18 – 24 octombrie), Alina Lupu (25 – 31 octombrie).

Prima expoziție va avea vernisajul în data de 21 septembrie 2021, între orele 17:00 – 20:00 și va prezenta lucrări de Claudiu Cobilanschi.

Florărie – Artist’ Studio

Claudiu Cobilanschi împunge cartoanele de pe stradă și le montează luminițe în forme de idei. Merge din aproape în aproape, lucrează cu foc și obiecte ascuțite, aprinde beculețele și se întreabă ce (mai) este de făcut pe aici. Preia reclamele cu animații led și le schimbă textul și sensul în căutarea unui fel prietenos de a spune lucrurilor pe nume. 

Claudiu Cobilanschi lucrează la granița dintre artă și presă, folosind, ca jurnalist, diverse medii de exprimare pentru a activa temele sociale și politice actuale, și e interesat, ca artist, de analiza și estetica influenței care exprimă aceste teme. Pentru subiectele abordate – care includ gândirea stereotipică, mass media și ego casting, imigrația, sărăcia etc – folosește tehnici precum fotografia și artele performative, video, experimente cinematografice pe film de 8 mm, guerrilla publishing & poster bombing, etc.

Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până sâmbătă între orele 15:00 – 19:00.

În complementaritatea expozițiilor din proiectul “Crimele sunt abolite. Nu mai există decât pasiuni.” vor avea loc sesiuni de dialog cu studenți ai Universității de Arte București și ai Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, precum și o serie de plimbări urbane în cartierul din jurul spațiului, ghidate de specialiști din diverse domenii.

Pentru mai multe informații puteți scrie pe adresa de email raluca.voinea@tranzit.org.

Echipa proiectului: Raluca Popa, Raluca Voinea, Iuliana Dumitru, Edi Constantin

Parteneri: UNArte, CESI, Modulab, Zeppelin
Partenerul principal al tranzit.ro este Fundația ERSTE.

http://ro.tranzit.org

*Atât titlul proiectului cât și numele spațiului sunt inspirate din cartea „Un autre monde”, a autorului și ilustratorului francez al secolului 19, J.J. Grandville.

Sursă foto: tranzit. ro/ București