Cineva are să vină
Printre cele mai apreciate producții ale toamnei, spectacolul de teatru contemporan CINEVA ARE SĂ VINĂ, regizat de Chris Simion-Mercurian, revine pe 10 și 11 decembrie, de la ora 19:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare.
O dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, autorul norvegian care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură 2023, spectacolul CINEVA ARE SĂ VINĂ este cea mai recentă producție teatrală a ARCUB, în regia lui Chris Simion-Mercurian, și îi aduce pe scenă pe Ofelia Popii, actrița distinsă de trei ori cu Premiul UNITER, și pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Producția regizată de Chris Simion-Mercurian spune povestea unui cuplu aflat în impas în încercarea lor de a se reconecta. El și Ea – un cuplu ca oricare altul, cu visuri, idealuri, nesiguranțe – pășesc pragul unei case retrase, pe malul mării, cu scopul de a se regăsi. Realitatea pare să fie ușor diferită. Îi așteaptă o pustietate greu de suportat și o presimțire că cineva o bântuie pe Ea. O certitudine chiar a faptului că Cineva are să vină. Rămâne de descoperit dacă Cineva va tulbura liniștea protagoniștilor. Spectacolul mizează pe mister și suspans, în căutarea esențelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne)comunicare. Astfel, în reprezentația teatrală CINEVA ARE SĂ VINĂ, umorul „mângâie” dramele cuplului.
Chris Simion-Mercurian montează pentru prima dată pe scena ARCUB. Inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud și Grivița 53, primul teatru privat din România construit în ultimii 70 de ani, autoare a peste zece cărți și a peste 30 de spectacole, Chris Simion-Mercurian a ales să pună în scenă la Sala Mare – ARCUB prima piesă de teatru scrisă de dramaturgul norvegian Jon Fosse, câștigătorulPremiului Nobel pentru Literatură anul acesta, „pentru piesele și proza sa inovatoare, care dau glas celor nespuse”, conform Comitetului Nobel al Academiei Regale Suedeze de Științe.
Scris în anii ’92-’93, textul dramatic CINEVA ARE SĂ VINĂ (Nokon kjem til å komme) este „despre oameni care trăiesc în proiecții, ființe care s-au pierdut pe sine, dar și-au creat speranța salvării prin celălalt”, nuanțează Chris Simion-Mercurian, regizoarea spectacolului.
„Cei doi sunt acolo, izolați, într-o singurătate în doi bolnăvicioasă, și au tot timpul impresia că va veni cineva. Este cumva inversul celebrei piese «Așteptându-l pe Godot»: așteaptă pe cineva, dar se tem de venirea lui. Vor s-o împiedice. Sunt disperați că acest lucru s-ar putea întâmpla. Apariția vecinului, a fostului proprietar, complică lucrurile: el pare tot timpul acolo, pare că n-a plecat niciodată. (…) Prestațiile lor pot fi analizate atât individual, cât și colectiv. Individual, trebuie să remarc, pe lângă interpretarea excelentă, și transformarea RADICAL pe care o suferă Ciprian Scurtea când trece de la un personaj la altul: o haină în plus (sau în minus); (…). Tot individual, ea a avut o prestație FABULOASĂ”. (…) Emil Călinescu, blogger.
Scenografia este semnată de duoul creativ Bianca și Sabina Veșteman, două tinere artiste care au în portofoliu scenografiile unor producții realizate la Teatrul Național București, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Țăndărică, iar coregrafia este realizată de Ioana Macarie, dansatoare, regizoare de dans contemporan, coregrafă de teatru și televiziune.
CINEVA ARE SĂ VINĂ se joacă pe 10 și 11 decembrie 2023, de la ora 19.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Culturală Grivița 53. Proiectul susține demersul Grivița 53 – primul teatru construit împreună datorită finanțării nerambursabile din granturile SEE, 2014-2021, prin programul RO-CULTURA.
CINEVA ARE SĂ VINĂ
de JON FOSSE
Traducerea: CARMEN VIOREANU
Distribuția:
EA…………………………………OFELIA POPII
EL, Proprietarul………………….CIPRIAN SCURTEA
Regia: CHRIS SIMION-MERCURIAN
Scenografia: BIANCA și SABINA VEȘTEMAN
Coregrafia: IOANA MACARIE
Concept video și sunet: CRISTI ENACHE
Concept lumini: ALIN POPA
Asistență regie: GEORGIANA ROȘU
Durata spectacolului: 1 oră și 15 min (fără pauză)