Cineva are să vină
CINEVA ARE SĂ VINĂ
Sala Mare, ARCUB – Hanul Gabroveni, Bucureşti
29 octombrie 2023, ora 19:00
Recunoscută pentru curajul estetic şi viziunea artistică modernă, regizoarea de teatru Chris Simion-Mercurian montează pentru prima dată pe scena ARCUB. Iniţiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud şi a Griviţa 53, primul teatru privat din România construit în ultimii 70 de ani, autoarea a peste zece cărţi şi a peste 30 de spectacole, Chris Simion-Mercurian a ales să pună în scenă la Sala Mare ARCUB prima piesă de teatru scrisă de dramaturgul norvegian Jon Fosse, „unul dintre cei mai provocatori autori ai teatrului contemporan” (Globe & Mail).
Piesa spune povestea a doi oameni care se mută singuri într-o casă pe plajă, departe de agitația cotidiană, un cuplu care se îndepărtează de lume cu dorința de a se regăsi și de a-și consolida relația. Însă, odată ajunși acolo, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Ea, măcinată de teamă și presimțiri și El, prins între iubire și gelozie, își testează încrederea, încearcă din răsputeri să comunice și să redevină autentici. Singuri. Împreună. Spectacolul mizează pe mister și suspans, în căutarea esențelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne) comunicare.
CINEVA ARE SĂ VINĂ să locuiască în casa aceea, cineva are să vină fără să știm când, cineva are să vină diluându-ne, cineva are să vină ca să fim ceea ce suntem, nu ceea ce părem. Cineva are să vină…ca o oglindă, ca o adiere, ca o umbră, ca o rază de lumină, ca o ușă labirint, fără sa știm de ce și până când.
Chris SIMION–MERCURIAN
Eu și cu El. Împreună. Atât. Și Marea. Și Frica. Atât. Și casa asta, casa noastră. Cu noi. Și cu Frica. Atât.
Ofelia POPII, despre personajul ei
El – mereu in căutarea liniștii, prins între iubire și gelozie, între încredere și neîncredere, un vulcan gata să erupă oricând.
Ciprian SCURTEA,despre personajul pe care – l interpretează
CINEVA ARE SĂ VINĂ
de JON FOSSE
Traducerea: Carmen Vioreanu
Distribuția:
EA………………………………………………….OFELIA POPII
EL, Proprietarul………………………….CIPRIAN SCURTEA
Regia: CHRIS SIMION-MERCURIAN
Scenografia: BIANCA și SABINA VEȘTEMAN
Coregrafia: IOANA MACARIE
Concept video și sunet: CRISTI ENACHE
Concept lumini: ALIN POPA
Asistență regie: GEORGIANA ROȘU
Durata spectacolului: 1 oră și 15 min (fără pauză)
Despre Jon Fosse
Jon Fosse este una dintre vocile cele mai puternice și reprezentative ale teatrului scandinav contemporan. Dramaturg, poet și romancier norvegian, scriitorul s-a născut în data de 29 septembrie 1959, în Haugesund. A studiat la Universitatea din Bergen, obținând licența în istoria literaturii universale în anul 1987. In timpul studenției lucrează ca jurnalist la cotidianul Gula Tidend iar după absolvire își începe cariera didactică la Academia de Arta Scrisului din Hordaland, unde predă din 1987 până în 1993.
Debutează în 1983 cu romanul Roșu, negru (Raudt, svart). Deși s-a lansat ca romancier, Jon Fosse se impune pe scena literară ca dramaturg. A scris până în prezent peste 40 de piese de teatru, toate având premiere în majoritatea țărilor din Europa. In Romania i-au fost montate piesele: Cineva are să vina (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003), Fata de pe canapea (spectacol-lectură, Teatrul Act, 2003) şi Vis.Toamna (spectacol, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad, 2007), toate trei în regia lui Radu Afrim, precum și: Frumos, regia Vlad Massaci (Teatrul Toma Caragiu, Ploiești, 2009), Somn, regia Sorin Militaru (Teatrul Național din Târgu Mureș, 2009), Omul cu chitara, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Municipal din Turda, 2013), Numele, regia Vlad Cristache (Teatrul Foarte Mic, 2014) și Iarna, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul Nottara, 2016).
Jon Fosse a mai semnat și 30 de volume de proză, lirică și eseu. De asemenea, a scris și cărți pentru copii. Scrierile sale au fost traduse în peste 40 de limbi, iar piesele de teatru jucate peste tot în lume. In 2007 Franța i-a acordat titlul de cavaler al Ordre National du Mérite. În 2010 a fost laureat al International Ibsen Award, în 2015 a obținut Nordic Council Literature Prize, iar în anul 2022 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Criticii l-au comparat cu Beckett, iar The Daily Telegraph l-a clasat pe locul 83 pe lista celor o sută de genii ale lumii în viață.
Despre Chris Simion-Mercurian
Chris Simion-Mercurian este scriitoare și regizoare de teatru. A absolvit UNATC, secția Teatrologie, în 1999, și secția Regie teatru în 2004. În 2009 a devenit membră al Uniunii Scriitorilor din România. În 2007 a inițiat proiectul Festivalul de teatru independent Undercloud. În 2017 a inițiat proiectul Grivița53 – „Primul teatru construit împreună” care va deveni realitate și datorită finanțării nerambursabile a fondurilor obținute prin Programul RO-Cultura. Grivița 53 este primul teatru privat din România, construit după 1946.
Spectacolele lui Chris Simion-Mercurian reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatori. Nu ne place să privim în faţă lucrurile care ne dor, nici măcar să vorbim despre ele. Moartea este unul dintre aceste lucruri. Şi totuşi, trăim mai abitir atunci când suntem nevoiţi să o privim în ochi, pentru că atunci şi doar atunci înțelegem cât prețuiește viața. Doar așa putem ajunge să înţelegem valoarea fiecărui moment, doar așa putem ajunge să trăim conștient fiecare clipă mulțumindu-i și mulțumindu-ne nouă înșine. Chris Simion-Mercurian asta a reușit prin intermediul spectacolelor ei, fie că vorbim despre „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, „Oscar şi Tanti Roz”, „Maitreyi” sau despre „Mecanica inimii”, „Hoţii de frumuseţe”, „Dragostea durează 3 ani”, „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, „Hell”, „Studii despre iubire”, „7 blesteme”, „Scaunele” şi multe altele. (Portret relizat de Elena Loreta Popa)
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Culturală Grivița 53. Proiectul susține demersul Grivița 53 – primul teatru construit împreună datorită finanțării nerambursabile din granturile SEE, 2014-2021, prin programul RO-CULTURA.