Centrul Cultural European pentru Educație prin Artă și Cultură EDUC-ART lansează un proiect cultural, educativ-performativ adresat adolescenților
Centrul Cultural European pentru Educație prin Artă și Cultură EDUC-ART lansează la finalul acestei veri un nou proiect cultural, educativ-performativ adresat adolescenților.
Începând cu 28 august 2023, EDUC-ART lansează proiectul intitulat „Multi EU-ul meu”, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului “BUCUREȘTI ACASĂ” 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro .
Această inițiativă inedită de dezvoltare și performanță artistică se adresează adolescenților bucureșteni pasionați de artele spectacolului și preocupați continuu de propria dezvoltare personală. Elevii liceelor partenere, anume Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Liceul Teoretic „Victoria”, Liceul „Ion Creangă”, Colegiul Economic Viilor și Colegiul Tehnic „Carol I” pot participa gratuit la cursuri de actorie, improvizație scenică, muzică, dans și dezvoltare personală pe teme actuale și de interes pentru aceștia printre care bullying-ul, consumul de droguri, abuzul, singurătatea, diversitatea sexuală, excluderea socială pe criterii etnice, anxietatea. Aceste ateliere sunt facilitate și coordonate de profesioniști în artele spectacolului și mentori cu multă experiență în lucrul cu publicul tânăr. Facilitatorii atelierelor propuse în cadrul proiectului sunt Radu Solcanu, Julieta Georoiu, Lilian Cărăuș, Robert Costin, Ștefan Andrei Țâmpu și Călin Mocanu. Dincolo de demersul introspectiv la care vor fi invitați participanții, programul se încheie cu un spectacol de teatru cu și pentru adolescenți ce va fi susținut în sălile de festivități ale liceelor partenere. Unicitatea performativă constă în conceptul spectacolelor ca variantă de teatru-mărturisire, ce va fi abordat din trei instanțe diferite ale EU-ului. Nu vor lipsi interacțiunile multimedia și dialogurile cu publicul de la finalul fiecărui spectacol.
Sunt disponibile 30 de locuri pentru toate atelierele, câte cinci elevi reprezentanți ai fiecărui liceu partener amintit mai sus, iar înscrierile au loc în perioada 28 august – 1 septembrie 2023 prin email către adresa office@educ-art.ro. Repetițiile și atelierele se vor ține la sediul Victory of Art – str. Tache Ionescu nr.29, Sector 1, București.
Partener media – Radio România Cultural