ARCUB continuă implementarea proiectelor câştigătoare ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” cu „TU-act [Teens Urban Acupuncture]”, un demers de implicare a adolescenţilor în comunităţile locale ale oraşului organizat de Asociaţia De-a Arhitectura după o iniţiativă propusă de arh. Monica Gabriela Mureşanu şi arh. Oana Sorina Pavăl, membre ale asociației.

Un proiect cu şi despre adolescenţi, TU_act [Teens Urban Acupuncture] se desfăşoară în perioada noiembrie-decembrie 2022 şi invită adolescenţii să creeze o intervenţie de acupunctură urbană prin transformarea unei zone neatractive din oraş, pe care o tranzitează frecvent, într-un spaţiu de petrecere a timpului liber cu prietenii lor.

Proiectul debutează cu un apel de înscrieri (21-30 noiembrie). Cele mai bune idei vor intra într-un hackaton de trei zile (9-11 decembrie) la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, apoi vor fi pregătite pentru concursul de idei în cadrul unor ateliere, alături de profesionişti şi studenţi din domeniu. Ideile conturate în timpul proiectului vor face parte dintr-o expoziţie de grup, la finalul lunii decembrie.

Pe parcursul a trei săptămâni, elevii de liceu sunt implicaţi astfel într-un proces de design participativ sub îndrumarea profesioniştilor de mediu construit și studenți din cadrul proiectului „Urban Up Fellowship”, desfășurat de Asociaţia „De-a Arhitectura” pe parcursul anului 2022. TU_act [Teens Urban Acupuncture] foloseşte un instrument de design thinking, dezvoltat de asociaţie în cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”. Adolescenții participanţi devin mai conștienți de relația dintre mediul construit și starea de bine, învaţă cum să aplice cunoștințe dobândite în acest proces, iar la școală își vor dezvolta creativitatea, spiritul de inițiativă și îndemânarea.

Ideea proiectului s-a născut în contextul în care adolescenţilor le lipsesc spaţiile exterioare dedicate în care să îşi petreacă timpul liber şi să se exprime creativ într-o comunitate a lor. Ca utilizatori recurenți ai infrastructurii din oraș, tinerii sunt în măsură să descopere avantajele și dezavantajele create de spațiile pe care le tranzitează și le utilizează, dar și să-și imagineze cum și-ar dori să fie acestea pentru ca ei să-și petreacă timpul liber în ele, în grupul lor. Prin spații publice apropiate și apropriate de adolescenți, aceștia pot să cunoască mai bine orașul și, implicit, să devină mai conștienți de contextul în care trăiesc.

PROGRAM TU_act [Teens Urban Acupuncture]

Perioada de înscriere | 21-30 noiembrie 2022 | Înscrieri aici

Hackaton | 9-11 decembrie 2022

Transpunerea ideilor în planşe de concurs | 12-16 decembrie 2022

Expoziţie | decembrie 2022.

___

Înscrieri aici.

Detalii proiect aici.

Eveniment Facebook TU_act [Teens Urban Acupuncture].

Despre Asociaţia „De-a Arhitectura”

„De-a Arhitectura” este o comunitate de profesioniști ai mediului construit și profesori care modelează un viitor mai bun prin educația de arhitectură pentru copii, tineri și adulți. Programele noastre încurajează creativitatea și inovația și îi ajută pe copii și tineri să se pregătească pentru lumea reală. Într-un deceniu am ajuns la peste 30.000 de elevi din România, implicând 1100 de profesori și 900 de arhitecți voluntari. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi în muzee şi în cadrul evenimentelor de arhitectură şi design. Încă din 2017, „De-a Arhitectura” dezvoltă activități și proiecte dedicate tinerilor sub umbrela programului „Urban Up”.

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) finanţează o parte a programelor Asociaţiei „De-a Arhitectura” prin „Timbrul Arhitecturii”. Programul cultural „De-a arhitectura” a fost iniţiat în 2011, iar din anul 2016, OAR a decis ca acest program să devină program cultural prioritar deoarece răspunde celor cinci criterii ale programelor culturale prioritare: amploarea, singularitatea, unicitatea, complexitatea şi calitatea.

Misiunea Asociaţiei „De-a Arhitectura”

Construim prin educaţie. Construcţia noastră creşte când:

⌂ Copiii şi adulţii înţeleg şi iubesc valorile mediul construit şi sunt activi în comunităţile lor.

⌂ Profesioniştii mediului construit se implică, prin educaţie, în societate.

⌂ În educaţie, joaca, experimentul şi creativitatea sunt luate în serios.

Despre programul „Bucureşti RE:imaginat”

Aflat la prima ediție, Programul Bucureşti RE:imaginat – Burse de idei pentru proiecte culturale își propune dezvoltarea unui portofoliu de idei transformatoare pentru oraş şi comunitate. Deschis exclusiv persoanelor fizice sau grupurilor de persoane active în viața creativă a Bucureștiului, programul a urmărit coagularea unor idei de proiecte care să crească accesul la spațiile publice și atractivitatea acestora pentru cetățenii orașului, care să-i aducă laolaltă și să contribuie la consolidarea identității comunitare și de cartier.

Ideile selectate în urma apelului acoperă toate cartierele bucureştene şi propun o serie de performance-uri şi intervenţii artistice în spaţiul public, proiecte de regenerare urbană, proiecte comunitare cu latură educaţională, socială şi de integrare, evenimente interdisciplinare şi de arte vizuale şi performative.

O parte din ideile finaliste sunt implementate până la finalul anului 2022 de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Mai multe informații despre programul proiectului București RE:imaginat pot fi accesate pe www.arcub.ro, la secțiunea Finanțare.