Bucharest Jazz Festival are un nou curator
Îi urăm bun venit în echipa Bucharest Jazz Festival artistei Ana-Cristina Leonte în calitate de curator al festivalului! După ce a făcut parte din line-up-ul BJF pe parcursul anilor, suntem entuziasmaţi să o avem alături ca membru al echipei şi abia aşteptăm să împărtăşim cu voi primele detalii despre ediţia BJF din toamnă.
Absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Ana-Cristina Leonte este o voce importantă a jazzului românesc, compozitor şi lider de trupă. A organizat și a luat parte la numeroase concerte, proiecte și inițiative culturale, colaborând cu numeroși artiști ai scenei de jazz românești și internaţionale, ai scenei muzicale underground, sau cu artiști care activează în domenii precum dansul contemporan, teatru și film artistic. Dintre aceste colaborări îi amintim pe muzicienii Albert Tajti, Tavi Scurtu, Alexandru Arcuș, Michael Acker, Alex Munte, Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Raynald Colom, George Dumitriu, Juhasz Gabor, Rohan Dasgupta, Daniele di Pentima, Cristian Soleanu, Mihai Iordache, Sorin Romanescu, Paolo Profeti, Ciprian Pop, Sebastian Burneci, Electric Brother, Razvan Suma, pe performerii Cosmin Manolescu, Denis Bolborea, Andreea Belu, Anamaria Guguian, Alina Ușurelu, pe regizorii de teatru Nona Ciobanu și Matei Grunberg, regizorii de film Nae Caramfil, Gabriel Durlan și Germain Kanda și artistul vizual Andrei Cozlac.
În ultimii ani își lărgește aria de activitate în direcția managementului cultural, creează, curatoriază, implementează și colaborează în proiecte culturale precum „Cultfort – fortăreață culturală urbană” (2023), JAM CIRCLE (2021), Artist in Church (2020), I AM YOU (2019) etc.
Are în palmares 3 albume de autor, fiind prima vocalistă de jazz din România care realizează un disc cu propriile sale compoziții: Secret Lover (2014), Angel minus Wings (2016), Dream House (2019), dar are numeroase alte apariții discografice precum: Blue Noise – Portrait (2018) Paolo Profeti European Collective – Glide (2018), Bucharest Jazz Orchestra – Povești din București (2015), Jazzappella – De Crăciun (2014), Kumm – A misterious place called somewhere (2014) etc.
A câștigat numeroase premii la competițiile de jazz, cum ar fi titlul pentru Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional „Johnny Răducanu” (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz (2012).
Foto: Gabriel Durlan