Billy Cowie confirmă prezenţa la FNT 2010
Artistul scoţian Billy Cowie va fi prezent la Bucureşti, cu Trilogia stereoscopică, spectacol instalaţie ce îmbină coregrafia cu arta video într-un mod care plasează spectatorul la graniţa dintre arta live şi înregistrare, între senzaţiile reale şi distanţarea pe care o dă proiecţia.
Billy Cowie este coregraf, compozitor şi realizator de film. Lucrează în principal în zona spectacolului de teatru-dans, a proiecţiei de dans şi a instalaţiei. Împreună cu Liz Aggiss a realizat peste 20 de spectacole sub denumirea de Divas Dance Theatre, companie cu care a devenit cunoscut în Europa. Sandler’s Wells Theatre şi Victoria and Albert Museum din Londra, EMPAC din New York sau Bargate Gallery din Southampton sunt spaţii cunoscute dedicate artei contemporane care l-au avut ca invitat pe Billy Cowie. De asemenea, importante festivaluri de dans sau film se întrec să-i prezinte şi să-i premieze lucrările (Shoot Festival – Suedia, IMZ Festival – Austria, Cinecity Festival – Marea Britanie, Temps d’Images – Germania). Routledge a publicat în 2006 volumul Anarchic Dance dedicat muncii celor doi coregrafi.
Reprezentaţiile care fac parte din Trilogia stereoscopică – In the Flesh, The Revery Alone şi Tango de Soledad – implică o formă specială de proiecţie 3D care dau privitorului senzaţia că împarte spaţiul, într-un mod intim, cu dansatorii. Cowie alege îndrăzneţ diverse spaţii de proiecţie: podeaua, când imaginea dansatoarei se amestecă printre spectatori sau tavanul, când publicul are senzaţia că dansatoarea stă prinsă deasupra capetelor lor, într-un echilibru sensibil. Îmbină elemente de teatru, film, poezie, muzică, pentru a realiza mici bijuterii de artă vizuală, spectacole surprinzătoare şi sensibile.
FNT vă invită la cea de-a 20-a ediţie să cunoaşteţi un artist complex şi o creaţie care „înlocuieşte realitatea cu ceva mistic, obsedant, rar” (Glasgow Herald despre The Revery Alone) sau este percepută ca „un tactil poem de dragoste” (Il Manifesto despre In the Flesh).