Atelierele educaționale Ori Trei s-au desfășurat timp de trei săptămâni, în perioada octombrie-noiembrie, cu elevi de clasele a VI-a și a VII-a, din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială nr. 307, Școala Gimnazială nr. 311 și Școala Gimnazială nr. 59. Cei 30 de participanți au fost familiarizați cu principiile a trei tipuri de scriitură: scrierea creativă, scrierea dramatică și scenaristica, alături de trei traineri – Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

Sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol lectură cu texte scrise de participanții Ori Trei în cadrul atelierelor de dramaturgie și scriere creativă. Concepția spectacolului îi aparține Oanei Răsuceanu. Cele ce vor da viață textelor scrise de participanți vor fi actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu. Spectacolul va fi transmis online, live, pe platforma Unteatru: https://cinematic.unteatru.ro.

Event facebook, aici.

Am povestit la finalul fiecăruia dintre ateliere cu participanții și am aflat părerile lor despre cele trei săptămâni de ateliere de autocunoaștere prin scris. Am înțeles nevoia unui astfel de demers, în contextul unei perioade apăsătoare și incerte pentru copii, dar mai ales a unei programe școlare care lasă creativitatea la urmă.

”Nu eram obișnuită să scriu din perspectiva mea, mi s-a părut diferit, ciudat.”. ”Nu sunt obișnuită să scriu din perspectiva mea, să dau atâtea emoții și trăiri.” ”Mi s-a părut un pic ciudat că scriam din perspectiva mea.”, au fost doar câteva dintre reacțiile similare la subiect. Intrând în detaliu, am aflat că: ”La scriere dramatică trebuia să scriu cu mai multe emoții și trebuia să spun opinia mea cu detalii: ce am simțit, cum am simțit, cum am rezolvat și de ce am simțit așa. La școală nu se cere așa ceva.”, sau că ”La școală nu se pune atât de mult accentul pe ce credem noi, ci pe partea cu câte epitete sunt, sau câte cuvinte am scris, sau paragrafe.”

Pentru mulți dintre participanți, atelierele au marcat o experiență nouă și extrem de personală, care până la finalul celor trei săptămâni de scris și vorbit despre scris, i-a lăsat entuziaști și nerăbdători să-și descopere textele în spectacolul lectură:

”Inițial mi-era cam frică pentru că eu nu mă prea descurc la compuneri, texte, chestii bazate pe creativitate. Dar m-a ajutat mult atelierul să văd cam unde mă descurc, unde nu. A fost timp câștigat, sută la sută. Și aș repeta experiența dacă aș avea ocazia.”, (Angelica)

”Mi-au plăcut atelierele, a fost o experiență nouă. Aș repeta-o oricând. Iar partea de creative writing mă va ajuta la scrisul de compuneri.” (Andreea)

”Mi se pare că în astea trei săptămâni mi s-a schimbat foarte mult în bine viziunea: cum scriu, cum îmi imaginez, cum livrez un text citind.” (Cezar)

”Mi s-a părut interesant că am învățat și să-mi dau cu părerea referitor la alte texte. Asta m-a ajutat cumva să mă deschid mai mult decât eram înainte și mi se pare că mă exprim mai corect decât înainte.” (Andreea)

Ori Trei este cel mai recent dintr-o lungă serie de programe educaționale dedicate tinerilor, organizate de Asociația Culturală Control N. Pe aceeași structură au funcționat atelierele DE TREI ORI – Poveste, Monolog, Scenariu și Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris, în cadrul cărora s-a lucrat cu elevi de gimnaziu și liceu din alte șase scoli și licee bucureștene.  O selecție din textele generate de fiecare participant al acestor ateliere e găzduită de LiterNet.ro, în secțiunea Atelier a revistei, la capitolul Personale.

Ori Trei este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finațării.

***

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

De-a lungul celor 12 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

În ultimii 4 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 3 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străziiDorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată într-un nou program educațional în mediul online.

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori.

Experiența de peste 15 ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 12 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.