ARTIST IN RESIDENCE: DUBLU CONCERT- DIMITRIU/HUȚANU/NICOLAU feat. ACKER & SANEM KALFA / GEORGE DUMITRIU „DANCE”
DUBLU CONCERT – partea I
„CÂȘTIGĂTORII BUCHAREST JAZZ FESTIVAL 2018”
Dimitriu | Huțanu | Nicolau feat. Acker
13 DECEMBRIE | ORA 20:00 | SALA MARE, ARCUB
Toma Dimitriu – pian (RO)
Alexandru Huțanu – saxofon (RO)
Iulian Nicolau – tobe (RO)
Invitat: Michael Acker – contrabas (RO)
Concursul anual al Bucharest Jazz Festival se concentrează pe descoperirea și promovarea muzicienilor de jazz din România care activează în compoziție de jazz, interpretare vocală sau interpretare instrumentală. Axat, în 2018, pe instrumentiștii de jazz aflați la debut, concursul Festivalului, intitulat “New Jazz Performers”, i-a desemnat câștigători pe Toma Dimitriu, Alexandru Huțanu și Iulian Nicolau.
Alături de contrabasistul Michael Acker, cei trei muzicieni susțin pentru prima dată un concert împreună, în cadrul stagiunii “Artist in Residence” de la ARCUB.
Toma Dimitriu
Unul dintre cei mai creativi pianiști ai noii generații de artiști români, Toma Dimitriu susține numeroase concerte în Europa și Statele Unite. Absolvent al Prins Claus Conservatorium din Olanda, colaborează cu David Berkman, James Cammack, Owen Hart Jr, Gene Jackson, Mircea Tiberian.
Alexandru Huțanu
Cu o experiență concertistică de peste șase ani în formații de jazz, Alexandru Huțanu predă în cadrul Catedrei de muzică instrumentală, specializarea „Clarinet și saxofon”. Membru al formațiilor Funk Factory, Academic Jazz Group, CALI Quartet, Huțanu primește Premiul pentru cel mai bun instrumentist la Sibiu Jazz Festival (2009) și International Youth Jazz Festival din Târgu-Mureș (2018).
Iulian Nicolau
Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, Iulian Nicolau a venit în contact cu muzica improvizată și cu muzica de jazz în urma întâlnirii cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Mann. Printre artiștii cu care a colaborat se numără Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Alex Man, Cătălin Milea, Emil Bîzgă, Sorin Zlat.
Michael Acker
Considerat a fi unul dintre basiștii de referință ai României, Acker a fost membru în ansamblul vocal instrumental Canzonetta și, ulterior, a studiat jazzul sub îndrumarea lui Mircea Tiberian, la Universitatea Națională de Muzică București și a colaborat cu muzicieni consacrați din țară și străinătate.
DUBLU CONCERT – partea a II-a
Sanem Kalfa | George Dumitriu
Lansare de disc – “DANCE”
13 DECEMBRIE | SALA MARE, ARCUB
Sanem Kalfa – voce, electronice (TR)
George Dumitriu – chitară, violă (RO)
„Duoul reușește să creeze un sunet complet nou în improvizația vocală. Ca ascultător, devii martorul unui proces de-a dreptul special, care te poartă pe culmi muzicale, la care nu ai visat niciodată. Albumul ”Dance” este, cu siguranță, una dintre cele mai mari surprize ale anului 2018.” (Cyriel Pluimakers, Jazzenzo)
Influențele turcești, melancolia braziliană, înțelepciunea persană se combină hipnotic cu sunete electronice în albumul ”Dance”, care trece de la subtil la exploziv și teatral. Cel mai nou proiect al duoului turco-român este inspirat de Rumi, „prințul poeților sufi”, și exprimă o explorare simplă, intimă și onestă a muzicii, într-o modalitate plină de creativitate și melodicitate.
Prezent în programul “Artist in Residence” ca lider al grupului DUMItRIO, George Dumitriu se întoarce pe scena ARCUB, de această dată, alături de artista de origine turcă Sanem Kalfa pentru lansarea noului material discografic „Dance”. Bazat în Amsterdam, duoul este renumit pentru reprezentațiile intime și intense.
Sanem Kalfa
Recunoscută pentru stilul său aparte, care mixează jazzul, improvizația și world music în ritmuri puternice și emoționante, Sanem Kalfa a studiat violoncelul în Turcia și interpretarea vocală la Departamentul de jazz al Prins Claus Conservatorium din Olanda. Câștigătoarea Montreux Jazz Competition, Sanem Kalfa a colaborat cu artiști precum Michael Moore, Michel Godard, Ambrose Akinmusire.
George Dumitriu
Multi-instrumentist și compozitor, George Dumitriu activează în muzica de jazz, muzica clasică contemporană și muzica improvizată. Cu o educație în muzica clasică, artistul român a studiat la București, New York și Olanda, iar în prezent predă chitara la Conservatorul din Amsterdam și viola în cadrul Prins Claus Conservatorium Groningen.
Preț bilet: 35 lei / 25 studenți