Peste 2.000 de persoane vor vizita expoziția până la finalul primei săptămâni

Începând de miercuri, 13 decembrie, expoziția „Universul lui Salvador Dalí”, cel mai mare eveniment expozițional din țara noastră dedicat celebrului artist spaniol, poate fi vizitată la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. 170 de lucrări Salvador Dalí, acoperind varii metode de expresie artistică, pot fi admirate, în premieră în România, timp de 5 luni, până la 12 mai 2024, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, și oferă, pentru prima dată publicului român, șansa de a descoperi opera unuia dintre cei mai importanți artiști suprarealiști, materializată în sculpturi, grafică, litografii, gravuri, miniaturi din aur și diamante, design de mobilier, ce completează portretul unui creator excepțional în toate formele sale artistice.

Eveniment cultural de amploare, ce aduce la București obiecte de artă expuse în marile orașe europene din cea mai importantă colecție privată ce conține lucrări Salvador Dalí, aparținând renumitului colecționar de artă Beniamino Levi, expoziția pune Capitala, implicit ARCUB, în fruntea destinațiilor preferate ale românilor, dar și ale turiștilor. Peste 2.000 de persoane au ales să viziteze expoziția în primele zile de la deschidere, dovadă a apetitului cultural al publicului român, subliniind importanța unor astfel de evenimente pentru comunitate și dorința publicului de a experimenta actul artistic în context contemporan, prin intermediul proiectelor culturale inițiate de ARCUB.

O incursiune completă în diversitatea creației artistice a lui Dalí: de la sculpturi și litografii la obiecte de mobilier și bijuterii

Expoziția oferă o nouă perspectivă asupra universului creativ al lui Salvador Dalí, prezentând o selecție remarcabilă de lucrări ce surprind versatilitatea și experimentele artistului spaniol cu medii diferite, mereu în căutarea unor modalități inedite de a-și materializa ideile. Astfel, vizitatorii au ocazia de a intra în contact direct cu legendarele simboluri daliniene: ceasul topit, oul, furnicile, feminitatea, melcii, fluturii, îngerii, transpuse în sculpturi și obiecte de artă, precum Femeia timpului, ce îndeamnă privitorul să mediteze asupra efemerității frumuseții, Toreador halucinogen, o prezentare inedită a simbolului național spaniol – toreadorul, sau Omagiu lui Terpsichore, o juxtapunere între clasic și cubism într-un tribut adus zeiței dansului. Totodată, sculpturi-bijuterii, precum Îngerul triumfător și Unicorn, și cărțile ilustrate din serii ca Moise și monoteismul, Poeme secrete, După 50 de ani de suprarealism, Fantasme și obiecte ale viitorului îl dezvăluie pe Dalí în multiple ipostaze și oferă o privire de ansamblu asupra evoluției creative a maestrului suprarealist.

„Universul lui Salvador Dalí”, la ARCUB: Destinația artistică a sărbătorilor de iarnă

Cu cele peste 170 de lucrări expuse, „Universul lui Salvador Dalí” este, cu siguranță, destinația artistică favorită pentru bucureșteni și turiști în perioada sărbătorilor de iarnă și nu numai. O oportunitate unică de a (re)descoperi imaginarul suprarealist al lui Salvador Dalí, unde visele și realitatea se întrepătrund, expoziția oferă vizitatorilor și posibilitatea de a cunoaște operele acestuia prin realitatea virtuală. Experiența VR durează aproximativ 15 minute și completează turul vizitatorilor. Totodată, vizitatorii pot beneficia și de ghid audio, în limba română, ce oferă, pe parcursul vizitării, informații exhaustive despre lucrările expuse și povești interesante din viața tumultuoasă a inegalabilului Salvador Dalí. Atât experiența VR, cât și ghidul audio pot fi achiziționate prin pachetele de bilete disponibile, dar și separat, online și fizic, direct în locație, la costul de 10 lei, respectiv 15 lei.

În perioada vacanței de iarnă, expoziția este închisă în zilele de 25 decembrie, respectiv 1 și 2 ianuarie 2024. Cu excepția zilelor menționate, programul de vizitare a expoziției este de luni până duminică, între orele 10.00-20.00.

Biletele pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB pot fi achiziționate, la prețuri variabile în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată în perioada 13 decembrie 2023 – 12 mai 2024, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00. Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.

Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events.

Salvador Dalí

Figură emblematică a mișcării suprarealiste, Salvador Dalí s-a născut la 11 mai 1904 în Figueres, Spania. Pe numele întreg Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, a fost al doilea fiu al lui Salvador Dalí Cusi și al Felipei Domenech Ferres, fapt ce îi va marca întreaga viață, părinții dându-i numele fratelui mai mare, mort la o vârstă fragedă, și el însuși considerându-se „o reîncarnare” a acestuia. Salvador și-a descoperit pasiunea pentru pictură în copilărie, când a încercat să picteze pe cutii din carton primite de la mătușa sa. Părinții au observat înclinațiile artistice ale fiului lor și, într-o vară, l-au trimis la Ramon Pichot, un pictor impresionist care le era prieten de familie și care avea legături cu Pablo Picasso.

Picasso a fost cel care i-a influențat decisiv destinul tânărului Dalí, convingându-i părinții să-l lase să dea examenul la Academia de Arte San Fernando din Madrid. La vârsta de 17 ani a fost admis la Academie, unde a studiat pictura. În urma protestelor repetate la adresa sistemului de predare, Dalí a fost exmatriculat. Influențat de impresionism și de maeștrii Renașterii, a devenit din ce în ce mai atras de cubism și mișcările de avangardă. S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor 1920 și s-a alăturat grupului suprarealist în 1929, devenind în curând unul dintre exponenții săi de frunte. În același an, 1929, Dalí a întâlnit-o pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Eluard, cea care îi va deveni ulterior soție și sursă de inspirație.

Dalí a trăit în Franța în timpul războiului civil spaniol (1936-1939) înainte de a pleca în Statele Unite în 1940, unde s-a bucurat de un enorm succes. S-a întors în Spania în 1948, unde și-a anunțat revenirea la credința catolică și și-a dezvoltat stilul de „misticism nuclear”, bazat pe interesul său pentru clasicism, misticism și descoperirile științifice. Salvador Dalí a murit la 23 ianuarie 1989 la Figueres, localitatea în care s-a născut.

Repertoriul artistic al lui Salvador Dalí a inclus pictură, film, sculptură, design și fotografie, uneori în colaborare cu alți artiști. De asemenea, a scris ficțiune, poezie, autobiografie, eseuri și critică. Temele majore din opera sa includ visele, subconștientul, sexualitatea, religia, știința și cele mai apropiate relații personale ale sale. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Persistența memoriei, a fost finalizată în august 1931 și este emblematică pentru ceea ce a însemnat pictura suprarealistă. Salvador Dalí a devenit unul dintre membrii marcanți ai mișcării suprarealiste și a colaborat cu alți artiști precum André Breton și Luis Buñuel. În colaborare cu Buñuel, a scris scenarii pentru filme experimentale, cum ar fi „Câinele andaluz” (1929) și „Vârsta de aur” (1930), care au adus suprarealismul în lumea cinematografiei. Spre consternarea celor care i-au apreciat foarte mult opera și spre iritația criticilor săi, comportamentul său public excentric și ostentativ a atras adesea mai multă atenție decât creațiile sale. Viața și opera sa au avut o influență importantă asupra altor suprarealiști, artiști pop art și contemporani precum Jeff Koons și Damien Hirst.