ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București caută :

ECONOMIST  la Compartiment financiar, contabilitate

 

Cerinţe specifice :

a) studii superioare economice la o instituţie de învăţământ superior  absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

b) vechime efectivă în domeniul financiar-contabil în instituţii publice de minimum 3 ani;

c) cunoaşterea temeinică a legislaţiei care reglementează activitatea în domeniul financiar – contabil la instituţii bugetare;

d) cunoştinţe avansate de operare calculator;

e) cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;

f) capacitate deplină de exerciţiu;

g) candidatul nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea acestei activităţi;

h) experienţa de lucru în domeniul controlului financiar preventiv, respectiv experienţa în proiecte cu finanţare externă nerambursabilă constituie avantaj;

 

Cunostinte temeinice privind: 

1.    Bugetul în instituţiile publice (elaborarea bugetului, deschiderea de credite, încadrarea cheltuielilor bugetare etc.)

2.    Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice

3.    Activitatea de control financiar preventiv

4.    Gestionarea patrimoniului instituţiilor publice

 

Atribuţii specifice :

1.      Verifica realitatea, regularitatea, legalitatea cheltuielilor angajate,in vererea acordării vizei de control financiar preventiv; 

2.      Urmăreşte încadrarea legală a cheltuielilor în capitolele şi diviziunile clasificaţiei bugetare conform actelor normative în vigoare,

3.      Întocmeşte documentaţiile pentru deschiderea creditelor bugetare şi urmăreşte repartizarea acestora,

4.      Participă la elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei şi propunerile de rectificare a acestuia,

5.      Participă la întocmirea lunară a situaţiei execuţiei bugetare şi la urmărirea încadrării acesteia în limitele de cheltuieli aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli,

6.      Întocmeşte lista obiectelor de inventar în folosinţă, fişa mijlocului fix, urmăreşte şi înregistrează amortizarea mijloacelor fixe, în conformitate cu înregistrările contabile,

7.      Colaborează la ţinerea corectă şi la zi a evidenţei financiare şi contabile, precum şi la salvarea datelor informatice,

8.      Îndeplineşte atribuţii în cadrul comisiei pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a sistemelor proprii de control managerial intern.

 

 

Competențele candidatului ideal:

 

• Capacitatea de a realiza analiză economico-financiară

• Pregătire economca solidă, cunoaștere a legislaţiei relevante

• Abilități de evaluare și analiză de risc

• Eficiență în rezolvarea problemelor

• Utilizarea corespunzătoare a datelor obținute în urma activităților specifice

• Cunoașterea principiilor de reglementare

• Îndreptare către rezultate

• Poate face faţӑ cu succes schimbӑrii; poate decide și acţiona fӑrӑ a avea tabloul complet; întreprinde demersuri care aduc eficienţӑ și eficacitate în asumarea riscurilor potenţiale și/sau în condiţii de incertitudine

• Caracterizat de integritate si încredere

• Abilitatea de a negocia

• Perseverență

• Implicare individuală

• Orientare spre calitate

• Bune abilități de managementul timpului

• Disponibilitate pentru program prelungit

• Adoptӑ deciziile printr-o combinaţie de culegere de informaţie, analizӑ, experienţӑ și judecatӑ a costurilor, beneficiilor, riscurilor identificate și a probabilitӑţilor de succes

• Abilități de planificare și de stabilire a priorităților

• Dorinta de dezvoltare personală continuă

• Capabil să lucreze sub presiune, să respecte termenele de livrare stricte ale proiectelor și să lucreze într-un format dinamic;

• Familiarizat cu mediul cultural; 

• Experiență minimă de 3 – 5 ani 

 

Vă rugăm să trimiteți CV-urile, însoțite de o scrisoare de intenție, până la data de 17.04.2015, la adresa de mail : secretariat@arcub.ro