Comunitatea Meşteşugari Români, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti  prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale, organizează sâmbătă, 21 septembrie 2013, ora 19.00, în Piaţa Sfântul Anton (lângă Hanul lui Manuc), Muzica Rădăcinilor un concert de muzică clasică. Evenimentul îi are ca invitaţi pe membrii grupului Playthoven (Anca Sinaci – vioară, Radu Sinaci – violoncel) şi se desfăşoară cu sprijinul partenerilor principali: Administraţia Fondului Cultural Naţional,  ArCuB ( Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti), Asociaţia Tradiţia Românească şi Senia Music.  În paralel, se va desfăşura expoziţia de fotografie în aer liber: „Muzica rădăcinilor – Arhetipuri din arta tradiţională românească şi influeţe în arta contemporană”.

 

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu ,intitulat „Muzica Rădăcinilor”, cu desfăşurare în Berlin (2 august) şi Bucureşti ( 21 septembrie), şi este o iniţiativă a comunităţii Meşteşugari Români, ce beneficiază şi de sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Scopul proiectului „Muzica Rădăcinilor“ este descoperirea şi popularizarea patrimoniului imaterial aşa cum e reflectat în muzică şi artele vizuale.

 

„În centrul atenţiei“, explică Carmen Revencu, coordonatorul acestui eveniment, se află motive auditive, care au migrat din muzica tradiţională, folclorică, în muzica clasică, după cum şi arhetipuri vizuale, care apar în mod repetitiv atât în arta meşteşugărească tradiţională, cât şi în cea modernă, contemporană. Am optat pentru formula Playthoven în cazul evenimentului Muzica Rădăcinilor de la Bucureşti, deoarece unul dintre obiectivele noastre este acela de a împrieteni publicul larg cu muzica clasică şi cu instrumentele tradiţionale acestui tip de muzică, pornind de la sonorită, care îi sunt acestuia familiare. Grupul Playthoven ne-a fost recomandat cu căldură de către maestrul Marin Cazacu,  fondatorul Orchestrei Române de Tineret, atât pentru profesionalism cât şi pentru modul inedit şi amuzant de relaţionare cu publicul. Astfel, vom descoperi şi vom încerca să înţelegem împreună cu Playthoven influenţele tradiţional – folclorice din operele lui Ciprian Porumbescu, Bela Bartok, Johannes Brahms. Modul în care Playthoven abordează muzica clasică şi relaţionarea cu publicul este apropiat de stilul concertistic al lui Andre Rieu sau Edwin Marton.”

 

Playthoven a luat fiinţă în urma unei iniţiative inedite şi anume adaptarea instrumentelor clasice la diverse stiluri muzicale. Ideea s-a concretizat în timp, trecând prin mai multe formule şi încercări. Este un sunet nou, original, care acoperă ca stiluri atât muzica clasică în sensul ei tradiţional cât şi jazzul, rockul, folclorul, preluări şi prelucrări ale unor piese clasice într-un mod inedit, şi nu în ultimul rând coveruri, toate aceastea filtrate de personalitatea celor doi membri.

 

Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Anca Sinaci a explorat încă din anii facultăţii genuri alternative de muzică ce puteau integra instrumentul ei, vioara. Numeroasele experienţe muzicale (colaborări cu nume mari ale muzicii naţionale şi internaţionale: Johnny Răducanu, Poesis, Smokie, Alessandro Safina) au ajutat-o să depăşească contextul muzical strict clasic, astfel luând naştere Playthoven.

 

Radu Sinaci, membru al Orchestrei de Camera Radio, a fost dintotdeauna un împătimit al muzicii clasice, dar şi al jazzului, rockului şi…folclorului! Cum violoncelul nu era parcă de ajuns pentru câte voia să facă, Radu a abordat şi studiul saxofonului, pe care il stăpâneşte, de asemenea ,foarte bine. Ideea îndrăzneaţă de a folosi un procesor de sunet pe violoncel, a creat sonorită şi o serie de inflexiuni cu totul noi şi neaşteptate, de aici şi până la ideea Playthoven nemaifiind decât un pas.

 

În completarea atmosferei create prin muzică, sunt introduse și elemente vizuale. Expoziţa fotografică de artă comparată prezintă influențe tradiționale, elemente arhetipale, precum și vechi motive arhaice din arta contemporană. Fotografiile expuse, realizate în mare parte de fotograful Marius Caraman, aduc în faţa publicului sculpturi ale unor artişti români celebri: Marian Zidaru, Vasile Gorduz şi Mihai Sârbulescu, dar şi opere anonime ale unor meşteri populari români.

 

  Evenimentul este organizat de către Comunitatea Meşteşugari Români, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti,  prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale, Senia Music, Institutul Cultural Român şi Asociaţia Tradţia Românească, Auer Packaging,  Muzeul Bucovinei Suceava şi Complexul Muzeal Arad.

 

„Muzica Rădăcinilor“ este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

Parteneri media: TV CITY, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, Şapte Seri, mediaTRUST Romania, Ring, Be Where, RATB, Cărtureşti, Igloo.

 

Parteneri media online: Port.ro, modernism.ro, iconcert.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro, yorick.ro, teatral.ro.

 

Persoană de contact:

Carmen Revencu – Meşteşugari Români  – 0740 069 153

Mădălina Negrea-PR Manager – 0728 100 209

Articole recente