Internetics, competiția românească de branding, advertising și marketing semnată de The Institute, prezintă pentru prima dată, în cadrul celei de-a XV-a ediții, expoziția Digital Artists@Internetics realizată împreună cu HTC. Aceasta se va desfășura între 20 și 29 noiembrie la ARCUB Hanul Gabroveni și va putea fi vizitata între orele 16 și 22. Vernisajul are loc pe 20 noiembrie, iar accesul la eveniment se va face pe baza de invitație.

Din dorința de a exploata cât mai mult zona digital din România, organizatorii și-au propus să arate o altă latură a inteligenței digitale, și anume cea artistică. Expozanții vor fi Aural Eye, Sand Sailor Studio, Barna Nemethi, Anton Groves & Damian Groves, KOTKI visuals & Tangaj Dance, Mindscape Studio & Elevator Art Group, 360 Revolution, MotionScape, Les Ateliers Nomad, Interactive Stone, Modulab și Spooky Star.

Ediția 2015 include și un seminar susținut de președintele juriului Tony Högqvist, ce va avea loc pe 23 noiembrie, de la orele 11, la cafeneaua The Institute (Știrbei Vodă 104-106). Subiectul întâlnirii va fi „Make and things will happen”. Högqvist, fondatorul agenției Perfect Fools din Suedia și deținătorul mai multor premii de festivaluri internaționale, precum Cannes Grand Prix, Effie sau Webby Awards, va vorbi despre modul in care ar trebui dezvoltată o agenție internațională, poziționând acest obiectiv alături de cele ale clienților. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Cei care doresc să participe trebuie să trimită mail la adresa teodora.calin@institute.ro pentru înscriere.

Gala de premiere Internetics va avea loc tot pe data de 23 noiembrie, la Teatrul Național din București. Accesul la Gala se face pe baza unui bilet, care poate fi achiziționat trimițând un e-mail la teodora.calin@institute.ro. Prețul biletului este de 150 lei + TVA.

 

Expozantii Digital artist@Internetics

Aurel Eye prezintă Looking for Network, o instalație ce vrea să creeze căutări, nu răspunsuri, compusă din șapte plante verzi ce așteaptă atingerea oamenilor. Intrate în contact cu noi, plantele se luminează și emit un sunet organic.

Sand Sailor Studio, unul dintre dezvoltatorii de jocuri indie din Bucureşti, participă cu ”Black The Fall”, o experienţă interactivă cu un puternic impact emoţional, fiind plasată într-un cadru ce ilustrează o lume post-comunistă industrială. Jucând rolul unui personaj amnezic pe nume Black, jocul îți dă posibilitatea de a explora acest vis în alb-negru, rezolvând puzzle-uri şi reflectând asupra modalităţilor optime prin care poţi supravieţui ameninţărilor întâlnite la fiecare pas.

The Matriarch, filmul regizat de Barna Nemethi, spune povestea unei femei în vârstă care a dus o viata cu prea mult bine, cu prea multa opulență, un stil de viață din care nu a lipsit corupția. Fimul este o contemplare asupra alegerilor făcute, o confruntare cu sine însăși.

Anton Groves & Damian Groves semnează filmul de prezentare a colecției de primăvară-vară a designerului Ioana Ciolacu. “Lure” surprinde perfect echilibrul fragil și dinamica efervescentă dintre prădător și pradă, relație care în ciuda aparentei brutalități, reprezintă un proces ciclic care susține sănătatea ecosistemelor din natură.

KOTKI visuals & Tangaj Dance prezintă proiectul 0002 | BIRDVILLE. Camera 0002 este populată de dansatori hibridizați, corpuri și umbre augumentate, care trăiesc într-o lume virtuală creată și organizată independent de dorința lor — un spectacol interactiv de dans și multimedia, în care vizualurile și sunetul sunt generate și modificate în timp real în funcție de mișcare și sunet.

Mindscape Studio & Elevator Art Group au dezvoltat instalația interactivă Gathering Notes (Șezătoare cu cântec). Inspirația lor a venit de la adunările tradiționale românești, momente în care oamenii cântau întotdeauna împreună. Rolul instalației este de a crea spontan o comunitate urbană. Tehnologia vine în ajutorul participanților pentru a dezvolta o comunicare non-verbală.

iMapp Bucharest a fost unul dintre cele mai mari evenimente de video-mapping, organizat de Creart și produs de 360 Revolution.

Interactive Studio, un alt studio indie înfiinţat în Iaşi, expune Grey Dawn, o experienţă horror first person, care se concentreză pe firul narativ, având o puternică influenţă din alte capodopere moderne ale genului, precum Amnesia:’‘Amnesia: The Dark Descent”, ”The Vanishing of Ethan Carter” , sau jocul clasic de cult al lui Hideo Kojima –”P.T.”. Focusat asupra elementelor horror de natură atmosferică şi psihologică, jocul relatează povestea unui preot suspect de comiterea unei crime şi drumul anevoios pe care acesta trebuie să-l parcurgă în căutarea iertării.

Holopixel este o interfață (holografică) inteligentă targetată publicului larg. În cadrul Internetics, Modulab prezintă în premieră prototipul ce va fi lansat anul viitor pe piață.

Spooky Star a dezvoltat ”The Architect”, un joc de tip puzzle, în care trebuie să găseşti ieşirea, schimbând formă labirintului ce te înconjoară. Afişând o combinaţie interesantă de grafică şi sunet retro, jocul conţine şi un element narativ subtil, centrat asupra personajului principal şi al unui mic obiect plin de mister. Povestea se desfăşoară într-un univers paralel şi începe la momentul Creaţiei, unde fiecare puzzle deschide un alt element ce contribuie la elucidarea poveştii micului obiect misterios.

 

Expoziția Digital artists este realizată sub umbrela Internetics, festivalul care fixează standardele şi încurajează creativitatea în comunicarea online din România. Gala de premiere Internetics 2015 a avut loc pe 23 noiembrie la Teatrul Național București și a desemnat cele mai bune campanii interactive, site-uri şi tool-uri de promovare online.

 

The Institute  inițiază și organizează evenimente de 17 ani și aduce împreună antreprenorii, profesioniștii și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.

institute.ro; facebook.com/Institute.ro