ArCuB şi Trupa de teatru Mateiaş vă invită să participaţi la POVEŞTI PENTRU COPII ISTEŢI, sâmbătă 31 martie, ora 11.30, la Sala ArCuB. Conceptul acestui spectacol este unic prin valoarea sa educativă şi interactivă.

 

Toţi copiii, de la 6 la 96 de ani sunt asteptaţi la întâlnirea cu personaje îndrăgite: Magicianul Zăpăcit, Profesorul de joacă, Clovnul Şugubăţ şi altele.

 

Iată câteva dintre surprizele pregătite:

 

  • Întâlnirea cu Piratul fioros, foarte prietenos şi cu Clovnul Încurcă-Tot.

– cei mici vor afla lucruri fascinante din istorie şi literatură;

 

  • Lectia de magie  (Magicianul  vă înfăţişează şi dezvăluie 10 trucuri)

– învăţând aceste trucuri magice, în doar câteva minute veţi deveni un adevărat iluzionist şi vă veţi impresiona mai târziu rudele şi prietenii cu propriul spectacol;

 

  • Apariţia Profesorului Ştie-Tot. Oare unde veţi călători de aceasta dată împreună cu el şi ce lucruri incredibile veţi afla?!

– (prezentarea unor curiozităţi fascinante cu o mică demonstraţie de instrumente tradiţionale ale aborigenilor);


  • Scenetele teatrale: Povestea cămilei rătăcite (inspirată din folclorul arab, în genul celor 1001 de nopţi) şi Povestea hoţului care strigă „HOŢII!” ( inspirată din folclorul românesc).

 

În plus vor avea loc concursuri cu premii şi absolut toţi cei prezenţi vor fi încântaţi de atmosfera care îi va face să redescopere bucuria de a fi (din nou) copil.

 

 

“Veniţi să petrecem împreună clipe minunate, în care cei mici se vor simţi ca-n poveşti, iar cei mari îşi vor reaminti cât de bine este să fii copil (la orice vârstă!). Trupa de teatru Mateiaş vă aşteaptă cu multe surprize, concursuri, experimente memorabile şi veselie cât cuprinde. Sper că v-am convins: merită să veniţi la întâlnirea cu noi! ”

Leon Magdan, creatorul spectacolului

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14), la preţul unic de 10.60 lei.