Între 10 şi 20 noiembrie 2011, Teatrul Naţional de Operetă „Ion   Dacian” organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului   Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e   frumoasă!”.

 

Cu invitaţi din peste zece ţări, festivalul se   desfăşoară şi în acest an în mai multe locaţii din Bucureşti şi are   un program diversificat care include atât spectacole de operetă,   musical şi balet, cât şi concerte, conferinţe, seri cu specific   tradiţional, lansări de carte, expoziţii, proiecţii şi ateliere   dedicate sferei artelor spectacolului muzical.

 

Continuând tradiţia ediţiilor precedente, acestor evenimente li se adaugă Gala   Internaţională de Operetă şi Musical şi Trofeul „Ion Dacian”   pentru tineri interpreţi, dar şi o secţiune on air difuzată la Radio   România Cultural pentru al doilea an consecutiv. Festivalul debutează cu musicalul Rebecca de Sylvester Levay   şi Michael Kunze, în regia lui Attila Béres, cea mai recentă   premieră a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”,   programul spectacolelor fiind completat de comedia muzicală   Womanish Revolt de Eugeny Ptichkin, în regia lui Yury Laptev   (Artist al Poporului din Rusia), Teatrul de Stat de Comedie   Muzicală din Sankt Petersburg (Rusia), opereta Bal la Savoy de   Paul Abraham, Teatrul Academic de Operetă din Kiev (Ucraina),   spectacolul de balet Romeo şi Julieta, coregrafia Mario   Radacovsky, compania Balet Bratislava (Slovacia), spectacolul-   lectură Second Time Round de John Elsom (Marea Britanie),   spectacolul The Living Room de Thomas Richards (Marea   Britanie), dar şi musicalul Scripcarul pe acoperiş, în regia lui   Korcsmáros György, Teatrul „Regina Maria” din Oradea şi   spectacolul-prezentare Apocalipsa iubirii de Ernest Fazekas.   Spectacolele vor fi urmate de seri cu specific tradiţional, care   vor da publicului prilejul de a descoperi muzica tradiţională din   Rusia, Ucraina sau Slovacia (Miriam Rodriguez Brullova și   Maria Hanyorea), dar şi România (Maria Răducanu).   Seria de concerte din această ediţie variază de la clasic (Richard Galliano, Franţa – concert simfonic cu participarea dirijorului   Tiberiu Soare), la clasic cu influenţe rock, trance şi synthpop (Emma Shapplin, Franţa), de la dark cabaret (The Tiger Lillies, Marea   Britanie) şi muzică pop (Ornella Vanoni, Italia) la jazz (Richard Galliano şi cvintetul „La Strada”, Franţa, Maia Baratashvili and   The Shin, Georgia, Old Fish Jazz Band, Germania), tango (QuarTango, Slovacia / România), dar şi muzică religioasă (Corul   Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”).

 

Un alt eveniment important organizat în cadrul festivalului este Gala Internaţională de Operetă şi Musical, concepută sub   îndrumarea artistică a lui Bogdan Strutynsky (Ucraina) şi a lui Răzvan Ioan Dincă. În acest an, Gala se numără printre cele mai   ample evenimente din cadrul festivalului, reunind pe aceeaşi scenă peste 120 de artişti din şase ţări: Rusia (Teatrul de Stat de   Comedie Muzicală din Sankt-Petersburg), Ungaria (Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta), Ucraina, (Teatrul Naţional   Academic de Operetă din Kiev), Bulgaria (Teatrul Muzical Naţional “Stefan Makedonski” din Sofia), Slovacia (Opera de Stat din   Banska Bystrica) şi România (Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”). Alături de Corul, Baletul şi Orchestra Teatrului Naţional de   Operetă „Ion Dacian”, dirijată de maestrul Istvan Sillo (Ungaria), soliştii invitaţi vor interpreta fragmente de operetă şi musical aflate   în repertoriul internaţional. Pe parcursul festivalului, foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” va găzdui o serie de lansări de carte („Alfredo Pascu”,   „Lucian Vlădescu” şi „Bianca Ionescu”, de Ion Moldovan), dar şi două vernisaje: expoziţia „In Memoriam ION DACIAN – 100 de ani   de la naştere”, dedicată uneia dintre cele mai importante figuri ale Operetei din România, precum şi expoziţia „Viaţa e frumoasă!”,   care va cuprinde lucrările realizate în cadrul atelierului de creativitate pentru copii coordonat de Adriana Teodorescu în perioada 12-   18 noiembrie.

 

Conferinţele ediţiei 2011 includ prezentări şi dezbateri pe diverse teme din sfera artistică, explorând latura academică a domeniului:   conferinţa „Noile tendinţe ale musicalului în Germania, Austria şi în alte ţări germanofone” (moderator Dieter Topp, Germania),   conferinţa „Sondheim: Muzica şi moştenirea celui mai mare compozitor american în viaţă” (moderator Randy Gener, SUA) şi masa   rotundă „De la piesa de teatru la musical. Contribuţii româneşti la istoria şi devenirea genului” (moderator Maria Zărnescu). De   asemenea, în cadrul festivalului se desfăşoară conferinţa de prezentare a etapei de formare externă a proiectului Sprijin pentru   Competenţe în Artele Spectacolului din România – SCENART, realizat de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în parteneriat cu   Accademia Teatro alla Scala din Milano şi derulat în perioada octombrie 2009 – septembrie 2012.   Din program nu lipsesc nici în acest an atelierele dedicate copiilor: atelierul „ABC-ul în teatru” (coordonator Oana Rusu), atelierul   de creativitate „Viaţa e frumoasă!” pentru copii care provin din medii defavorizate (coordonator Adriana Teodorescu), atelierul de   pantomimă (coordonator Mioara Ifrim), atelierul de invenţie muzicală (coordonator Gabriel Popescu) şi atelierul „Teatrul de Umbre”   (coordonator Beatrice Iordan).   Secţiunea on air a festivalului, iniţiată în urmă cu un an şi difuzată pe postul Radio România Cultural, va include fragmente din cele   mai îndrăgite compoziţii ale lui Emmerich Kalman, Andrew Lloyd Weber, John Kander sau Riccardo Cocciante, dar şi cele mai   cunoscute piese ale artiştilor care concertează în festival.

 

În spiritul promisiunii făcute în 2008, la prima ediţie, şi în acest an Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Muzical îşi   propune să ofere publicului o serie de spectacole şi evenimente care stau sub semnul Frumosului în Muzică şi în Teatru şi să arate   că viaţa este frumoasă în continuare. Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi online, pe site-ul www.eventim.ro şi   www.vandbilete.ro. Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta pe adresa madalina.matei@opereta.ro sau la numărul de   telefon 021/314.11.87.

 

Pentru obţinerea acreditărilor de presă, vă rugăm să ne trimiteţi cererile dumneavoastră pe e-mail, la adresa   madalina.matei@opereta.ro, până la data de 4 noiembrie