BILETE

Artişti nominalizaţi la premiile Grammy, senzaţii noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe şi muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România şi Franţa vin la Bucureşti pentru o nouă ediţie Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, Bucharest Jazz Festival 2023 aduce, pe de o parte, trei zile de concerte live la Combinatul Fondului Plastic (8-10 septembrie) şi un preview special de concerte cu acces gratuit în prima zi de festival, pe 7 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni. Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Terence Blanchard, Lee Konitz și Marilyn Mazur, Bucharest Jazz Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Noul curator al festivalului este Ana-Cristina Leonte, o voce importantă a jazzului românesc, compozitor și lider de trupă, absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București. A organizat și a luat parte la numeroase concerte, proiecte și inițiative culturale, colaborând cu numeroși artiști ai scenei de jazz românești și internaţionale, ai scenei muzicale underground, sau cu artiști care activează în domenii precum dansul contemporan, teatru și film artistic. Dintre aceste colaborări îi amintim pe muzicienii Albert Tajti, Tavi Scurtu, Alexandru Arcuș, Michael Acker, Alex Munte, Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Raynald Colom, George Dumitriu, Juhasz Gabor, Rohan Dasgupta, Daniele di Pentima, Cristian Soleanu, Mihai Iordache, Sorin Romanescu, Paolo Profeti, Ciprian Pop, Sebastian Burneci, Electric Brother, Razvan Suma, pe performerii Cosmin Manolescu, Denis Bolborea, Andreea Belu, Anamaria Guguian, Alina Ușurelu, pe regizorii de teatru Nona Ciobanu și Matei Grunberg, regizorii de film Nae Caramfil, Gabriel Durlan și Germain Kanda și artistul vizual Andrei Cozlac.

În ultimii ani își lărgește aria de activitate în direcția managementului cultural, creează, curatoriază, implementează și colaborează în proiecte culturale precum „Cultfort – fortăreață culturală urbană” (2023), JAM CIRCLE (2021), Artist in Church (2020), I AM YOU (2019) etc.

Are în palmares 3 albume de autor, fiind prima vocalistă de jazz din România care realizează un disc cu propriile sale compoziții: Secret Lover (2014), Angel minus Wings (2016), Dream House (2019), dar are numeroase alte apariții discografice precum: Blue Noise – Portrait (2018)
Paolo Profeti European Collective – Glide (2018), Bucharest Jazz Orchestra – Povești din București (2015), Jazzappella – De Crăciun (2014), Kumm – A misterious place called somewhere (2014) etc.

A câștigat numeroase premii la competițiile de jazz, cum ar fi titlul pentru Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional „Johnny Răducanu” (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz (2012).

Festivalul de la Bucureşti ia startul în acest an pe 7 septembrie cu o seară specială de concerte cu acces liber la ARCUB – Hanul Gabroveni. Până pe 10 septembrie, Bucharest Jazz Festival va continua cu alte trei zile de concerte live şi jam sessions la Combinatul Fondului Plastic.

Programul festivalului începe joi, 7 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni, cu 2 reprezentații de jazz la care accesul este gratuit. Pianistul Sebastian Spanache prezintă în premieră „UPAMERCADO”, album solo care este o culminare a călătoriilor și experiențelor artistului în America Centrală și de Sud, unde a fost inspirat de bogatele tradiții muzicale și culturile vibrante ale regiunii, în care ritmurile vii ale sambei și bossa novei, melodiile melancolice ale boleroului și tangoului, aura improvizațională a liniilor „straight-ahead” și vibrațiilor est-europene, contopite cu rafinată pricepere instrumentală, oferă o experiență unică și captivantă de ascultare. Seara de deschidere a festivalului, care pare a fi un regal pianistic întregit de Mircea Tiberian Quartet, cu Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Chris Dahlgren (contrabas) și Claudio Puntin (clarinet/clarinet bas), promite o experiență sonoră intimă în pasajul Hanului Gabroveni, în care jazzul modern îmbrățișează și reinterpretează folclorul românesc mai vechi, rezultând o fuziune între instant composing, folclor imaginar și jazz.

Festivalul se mută apoi la Combinatul Fondului Plastic, unde, pe parcursul a trei zile, între 8 și 10 septembrie, publicul va participa la un mix efervescent de concerte şi jam sessions cu trupe autohtone, internaționale și din diaspora, orchestre, soliști instrumentiști și voci ale jazzului din Europa, Israel și America de Nord.

Vineri, 8 septembrie, Sorin Romanescu Trio va da tonul serii cu un proiect mult așteptat, în care publicul va avea ocazia să îl aplaude pe unul dintre cei mai mari chitariști din România, de data aceasta și în calitate de compozitor și leader de proiect. În aceeași seară, Big Band Radio România, sub bagheta lui Tobias Hoffmann, și solistul chitarist Vilkka Wahl (Finlanda) propun un spectacol muzical de excepție – „Conspiracy”, un album semnat de compozitorul și saxofonistul german Tobias Hoffmann, premiat pentru muzica și aranjamentele sale de amploare la competiții precum New York Jazz Competition 2019 sau la Bill Conti Big Band Contest 2021.

Unul dintre cei mai relevanți saxofoniști ai momentului, Ben Wendel, nominalizat la Premiile Grammy, va încânta publicul cu o prestație de mare forță în formula de cvartet, alături de pianistul Shai Maestro, basistul Orlando Le Fleming și toboșarul Ofri Nehemya. Renunțând la convențional, Ben Wendel este recunoscut pentru modul în care reușește să creeze un univers sonor original în care improvizația armonioasă și sofisticată se îmbină în mod irezistibil cu influențe variate din sfera post-bop, clasică și post-rock. Cu o carieră variată ca performer, compozitor și producător, Ben Wendel a colaborat cu artiști de calibru, precum Tigran Hamasyan, Moonchild, Louis Cole, Daedelus sau Snoop Dogg. Pe 21 aprilie 2023 a lansat albumul „All One”, avându-i ca invitați pe unii dintre cei mai „hot” muzicieni ai jazzului mondial: Bill Frisell, Cécile McLorin Salvant, Terence Blanchard, José James, Elena Pinderhughes. Seara de vineri, 8 septembrie, se încheie cu un jam session la Combinatul Fondului Plastic, prilej de întâlnire și comunicare între artiștii din festival și nu numai.

Concertele Bucharest Jazz Festival continuă sâmbătă, 9 septembrie, cu live set-ul tânărului pianist Lukács Márton, proaspăt premiat în Elveția cu Premiul I la Langnau Jazz Nights. Acesta va urca pe scenă cu bateristul Debreci Norbert, în această formulă de duo reușind să dilueze granițele dintre jazzul modern și producția de muzică electronică, creând sunete sintetizate, dar vii, groove-uri și texturi care gravitează în jurul pianului și improvizației la claviatură. Trupa Muntet va continua călătoria crescândă a festivalului îmbinând jazzul contemporan cu influențe hip-hop și electronice. Format din Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker și Sergiu Fănică, grupul propune un material ancorat în mare parte de tradiția jazzistică, cu explorări care pornesc de la balade și ajung până la zone modale și de free jazz.

Norzeatic și Qinta Spartă anunță un concert exploziv, ce îmbină hip-hopul, jazzul și muzica electronică, într-o formulă de colecție cu Norzeatic (microfon, fx), Florian Mikuta (clape), Albert Tajti (clape), Mihai Iordache (saxofon, flaut), Electric Brother (chitară), Tavi Scurtu (tobe, sampler), Mike Alex (bas electric, contrabas, synth bass), Lolo Noukpetor (percuție) și Tzuc (scratches & cuts), iar Meshell Ndegeocello va apărea pentru prima dată în fața publicului din România și va prezenta cele mai recente creații de pe noul ei album. Sâmbătă seara se încheie, de asemenea, cu jam session, unde sperăm ca muzica improvizată să provoace noi colaborări și îmbinări muzicale, cu ritmuri numai bune de dansat și vibrat împreună.

Duminică, 10 septembrie, trupa TajNic le va oferi ascultătorilor oportunitatea de a observa îndeaproape procesul creativ printr-o serie de construcții spontane ce vor îmbina elemente funk, electronic, clasic și contemporan. Câștigătoarea competiției New Jazz Players din cadrul Bucharest Jazz Festival 2019, Anita Petruescu, urcă pentru prima dată pe scena festivalului alături de grupul său format din artiști din Țările de Jos. Câștigătoarea premiului pentru cea mai bună interpretare vocală la Concursul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” va oferi o performanță marcată de un sunet distinctiv, hibrid, cu nuanțe teatrale și din folclor, ea lansând la festival primul ei album de autor.

Ultima seară a festivalului continuă într-o notă de crossover tot mai accentuată cu prestația grupului francez Gin Tonic Orchestra, pentru a culmina cu ritmurile molipsitoare ale grupului londonez Nubiyan Twist, un amestec eclectic de stiluri, cu influențe de jazz, hip-hop, afrobeat, latin, soul, reggae, dance și world music. Nubiyan Twist este noua senzație a scenei britanice de jazz, cu apariții pe scene importante din întreaga lume, antrenând scenele festivalurilor de la Fusion la Wilderness, de la Boomtown la Edinburgh Jazz Festival, iar soundul lor puternic, provenit din sincronul continuu rafinat a 12 muzicieni, instrumentiști și vocaliști de calibru, nu va lăsa publicul indiferent.

Abonamentele Early Bird Bucharest Jazz Festival 2023 pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere și la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani nr. 84-90). Abonamentele Early Bird pot fi achiziționate până pe 20 august la preţul de 150 de lei, pentru zona de acces general, și 200 de lei, pentru zona cu locuri pe scaun. Abonamentele sunt valabile pentru concertele din perioada 8-10 septembrie de la Combinatul Fondului Plastic. Copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit.

Program Bucharest Jazz Festival // 7-10 septembrie 2023

Joi, 7 septembrie 2023 | 19:00 – 21:00

ARCUB – Hanul Gabroveni (pasajul Gabroveni)

  • Sebastian Spanache
  • Mircea Tiberian Quartet – Now as Then

Vineri, 8 septembrie 2023 | 19:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Sorin Romanescu Trio
  • Big Band Radio România / dirijor Tobias Hoffmann / solist Vilkka Wahl – Conspiracy
  • Ben Wendel Quartet

Sâmbătă, 9 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Lukács Márton Live Set
  • Muntet
  • Norzeatic & Qinta Spartă
  • Meshell Ndegeocello

Duminică, 10 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • TajNic
  • Anita Petruescu Group
  • Gin Tonic Orchestra
  • Nubiyan Twist

În zilele de 8 septembrie, respectiv 9 septembrie, concertele vor fi urmate de o serie de jam sessions.

Programul integral al festivalului este, de asemenea, disponibil pe arcub.ro și www.bucharestjazzfestival.ro.

Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Partener principal: Radio Europa FM

Cu sprijinul: Kaufland România

Parteneri media: Black Rhino Radio, București FM, Agerpres.ro, STB, Zile și nopți, Daily Magazine

Despre Combinatul Fondului Plastic

Combinatul Fondului Plastic a fost construit de Uniunea Artiștilor în anii 1966–1972 ca o fabrică, un grup de clădiri multifuncționale, unde puteau fi produse opere de artă de diferite medii. Cu timpul, multe dintre spaţiile industriale au fost reconvertite, iar locaţia a devenit astăzi o platformă artistică şi o destinaţie culturală reunind spaţii expoziţionale, organizaţii şi ateliere pentru artişti. De-a lungul timpuui, Combinatul Fondului Plastic a fost gazdă pentru evenimente de referinţă pentru oraş, precum Romanian Design Week, DIPLOMA, Art in Progress.

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din Capitală. Debutează în Piața George Enescu în 2011, sub denumirea ARCUB Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festival membru al European Jazz Network, Bucharest Jazz Festival pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu nouă ediţii de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.