#ARCUB 25 | Dialoguri cu oameni care deschid orașul – Teodor Frolu & Tamina Lolev
Al doilea din seria de interviuri este dialogul cu arhitecţii Tamina Lolev şi Doru Frolu, care aduc în discuţie modele de activare urbană prin cultură şi de reconvertire a rolului spaţiilor din Bucureşti.
Teodor Frolu, arhitect, cunoscut pentru implicarea sa în proiecte de regenerare urbană şi pentru revitalizarea zonei Piaţa de Flori prin transformarea fostului sediu al Bursei de mărfuri în proiectul The Ark, o clădire modernă care astăzi găzduieşte mai multe organizaţii independente din industriile creative. Doru Frolu a făcut parte din Curatoriumul Bucureşti 2021 şi a contribuit la elaborarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Bucureştiului.
Tamina Lolev este arhitect şi manager la Nod Makerspace, printre primele proiecte din România care fac parte din curentul Maker Reproduction. Pasionată de regenerarea spaţiilor urbane şi de proiecte culturale cu miză socială, Tamina este unul dintre iniţiatorii Dâmboviţa Delivery, o acțiune de recuperare a spațiului public pe Dâmbovița, în zona Industriei Bumbacului și la Biblioteca Națională României.