Cazul actual al unor tineri artiști români
Proiect creat de Galeria Ivan şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021
Vlad Albu, Andreea Anghel, Anca Bucur, Flaviu Cacoveanu, Ioana Ciora, Lorena Cocioni, Giulia Crețulescu, Roberta Curcă, Matei Dumitriu, Diana Gheorghiu, Alexandru Grigore, Mihaela Hudrea, Adriana Preda, Mihai Teodorescu, Tăietzel Ticălos, Matei Toșa, Ștefăniță Tudor
Proiectul testează metode pentru dezvoltarea, inovarea și reziliența în sectorul artei contemporane, aplicate în realizarea unui proiect expozițional prin colaborarea dintre două organizații cu un profil și un istoric diferit – Galeria Ivan și Cazul 101 – care se pot ajuta și sprijini reciproc în interiorul ecosistemului artistic extins al comunității Atelierelor Malmaison. Astfel, Galeria Ivan, galerie privată activă din 2007 în plan național și internațional, își propune să sprijine logistic, să asiste și să consilieze Cazul 101 în susținerea producției artistice a unui grup promițător de 17 artiști – Vlad Albu, Andreea Anghel, Anca Bucur, Flaviu Cacoveanu, Ioana Ciora, Lorena Cocioni, Giulia Crețulescu, Roberta Curcă, Matei Dumitriu, Diana Gheorghiu, Alexandru Grigore, Mihaela Hudrea, Nicolae Romanitan, Mihai Teodorescu, Tăietzel Ticălos, Matei Toșa, Ștefăniță Tudor. Prin acest parteneriat Cazul 101 beneficiază de susținere și ghidare din partea Galeriei Ivan în implementarea proiectului cultural, iar artiștii participanți accesează o zonă de expunere nouă și profesionistă.
Printre criteriile obiective de selecție ale artiștilor se numără vizibilitatea artistului/ei, ponderea activității expoziționale și mai ales cea a expozițiilor personale, principalul scop al proiectului fiind de a aduce în atenție și de a sprijini gesturi și poziții la începutul traiectoriei lor artistice, mai puțin vehiculate sau insuficient cunoscute la nivelul scenei artistice locale și naționale.
În acest scop, proiectul are o importantă componentă de producție de lucrări noi, concepute special pentru acest context, susținând astfel financiar și logistic demersul fiecărui artist în parte. Pe toată durata expoziției artiștii participanți vor fi introduși publicului prin interviuri și prezentări de artist, expoziția va beneficia și de o platformă proprie de vizionare online, cu fotografii, tururi virtuale și descrierile lucrărilor fiecărui artist participant, comasate în format fizic într-o broșură distribuită gratuit.
Suplimentar, ambele spații – Cazul 101 și Galeria Ivan – sunt vecine în cadrul celei mai recente comunități artistice din București, Atelierele Malmaison, un context împărtășit de inițiative artistice diverse: studiouri de artiști, galerii, spații de proiect și artist-run etc. Proiectul Atelierelor Malmaison a luat formă în mod organic, independent, prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar activ în diferite medii pe scena de artă contemporană din București. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii/stele merită un loc sigur în societate, iar creația lor necesită susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și ca amplasare, deschise publicului larg în zile dedicate vizitării atelierelor, expoziții și evenimente. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă. Localizarea proiectului cultural în acest context nou, deschis și accesibil unor categorii variate de public, vine în întâmpinarea nevoii artiștilor participanți de a-și crea un cadru social extins de colaborare și susținere pentru munca lor de creație și aprecierea sa.
Expoziția poate fi vizitată în spațiile Cazului 101 și Galeriei Ivan din cadrul Atelierelor Malmaison de pe Calea Plevnei 137C, corp B, Et. 1, până pe 09 octombrie 2021, de miercuri până sâmbătă între 14-18, iar în rest pe bază de programare. Datorită contextului generat de pandemia COVID-19, vizita expoziției se va face în conformitate cu regulile stabilite de Ordinul de Ministru în vigoare la data vizitei.
Pe durata expoziției studenți, tineri artiști, curatori, critici de artă, sau alte persoane interesate vor putea participa la workshop-uri de mentorat profesional susținute de artiștii Mădălina Zaharia, Florin Tudor și Ștefan Sava. Datele de desfășurare ale acestora vor fi anunțate ulterior.