9 mai – Ziua Europei 2014
Bucureştiul a sărbătoorit Ziua Europei prin Festivalul Muzicilor de Fanfară
De Ziua Europei, sărbătorită pe 9 Mai, state precum Spania, Olanda, Franţa, Italia, Malta, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Marea Britanie şi Turcia au acceptat invitaţia Primarului General al Capitalei de a se alătura fanfarei militare române, reprezentate de: Muzica Reprezentativă a Armatei Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române, Muzica Militară a Forţelor Navale și Muzica Reprezentativa a ISUMB, într-un eveniment de excepţie.
Festivalul Muzicilor de Fanfară – care a avut loc în zilele de 9 şi 10 mai, în urmatoarele locaţii: Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Centrul Istoric, Cercul Militar, Parcul Cişmigiu şi Piaţa Constituţiei – va consta într-o serie de concerte susţinute de formaţii de muzică de fanfară din Turcia, Elveția, Scoția, Malta, Bulgaria, Polonia, Italia, Croația, Franța, Maria Britanie, Olanda.
Prin multitudinea de artişti internaţionali invitaţi să participe la manifestarea din Capitală, ARCUB a accentuat ideea de respect, toleranţă şi unitate în diversitate, trei mari valori ce reprezintă apanajul culturii Europei şi pe care cetăţenii europeni ai Bucureştiului le-au asimilat deja în cei opt ani de la aderare.