Cei o sută de ani de la Marea Unire sunt celebrați de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul „Concertului extraordinar de Centenar”, susținut de Orchestra Internațională a Românilor la Ateneul Român, în data de 4 septembrie, ora 19.00.

Programul muzical bogat, care cuprinde atât lucrări românești, cât și străine, compuse de Tiberiu Olah, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Johann Sebastian Bach, Mihail Ivanovici Glinka, Bellini, Piotr Ilici Ceaikovski, Giacomo Puccini, Dmitri Șostakovici, Francesco Cilea, Nikolai Andreyevich Rimsky-Korsakov, va fi interpretat de artiști valoroși, precum Elena Moșuc, Rodin Moldovan, Bogdan Băcanu, Christoph Sietzen, care vor fi conduși de la pupitru de două nume însemnate ale muzicii: Nicolae Moldoveanu și Christoph Hebeisen.

Concertul este un prilej de întâlnire între muzicieni stabiliți în România, dar și în afara țării, realizând astfel o „Mare Unire” în și prin muzică și oferind o deschidere internațională Orchestrei Simfonice București, care, sub titulatura „Orchestra Internațională a Românilor”, face să dispară bariere geografice, economice, sociale și culturale.

Publicul va putea călători prin timp și stiluri componistice, bucurându-se de sonoritățile românești ale Baladei lui Ciprian Porumbescu sau ale Dansului Țărănesc de Constantin Dumitrescu, în interpretarea lui Rodin Moldovan, sau de cele ale ariilor lui Puccini și Cilea, în interpretarea Elenei Mosuc, fără a lăsa deoparte acordurile rusești ale unor compozitori îndrăgiți. Călătoria în timp și spațiu va fi călăuzită de vocea și instrumentele unor interpreți cu recunoaștere largă pe scenele lumii. Alături de Rodin Moldovan, Bogdan Băcanu, Christoph Sietzen, se remarcă prezența fermecătoare a sopranei Elena Moșuc, care a fost invitată să cânte pe cele mai faimoase scene ale lumii, de la Teatrul Scala din Milano, la Covent Garden în Londra, Palais Garnier și Champs-Elysées din Paris, la Metropolitan Opera din New York și la festivaluri de renume Italia, Austria, Finlanda, precum și în Japonia, China, Taiwan și Coreea. Nominalizată recent pentru renumitele premii internaționale de operă „Stella della Lirica”, soprana a lucrat cu mari dirijori, de la Sir Colin Davis, la Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnanyi și Nello Santi, dar și cu Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Graham Vick și alți regizori de marcă.