ARCUB aniversează Ziua Internaţionala a Teatrului prin COMEDIE PE INTUNERIC
Ziua Mondială a Teatrului – iniţiativă a Institutului Internaţional de Teatru, aniversată, începând din 1962, la data de 27 martie de artişti şi spectatori deopotrivă – este în fiecare an un prilej de sărbătoare şi pentru oraşul Focşani, prin Galele Teatrelor Focşănene.
Anul acesta, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii, derulate în perioada 23-31 martie 2014, unul dintre invitaţii speciali, care de altfel şi închide seria evenimentelor, este spectacolul COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer, o producţie ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Dacă la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani publicul se va bucura de savuroasa comedie luni, 31 martie, de la 19.00, bucureştenii mai au încă timp să îşi asigure un loc la reprezentaţia din capitală, programată duminică, 23 martie, ora19.00, la Sala ARCUB.
Semnată de dramaturgul britanic multipremiat pentru piesele sale de teatru, dintre care cea mai cunoscută este desigur „Amadeus” – povestea rivalităţii dintre Mozart şi Salieri, ecranizată în regia lui Milos Forman – COMEDIE PE ÎNTUNERIC are ca punct de plecare o banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti. O mulţime de situaţii născute din întunericul în care se găsesc brusc personajele deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă de aceştia, iar confuziile şi surprizele se ţin lanţ.
Regia este semnată de Cristian Dumitru, scenografia îi aparţine Ralucăi Ştefan- Negoescu, iar în distribuţie îi veţi putea aplauda pe actorii Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.
Pentru evenimentul de la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal.
Pentru spectacolul de la Sala ARCUB biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.