Nicolas Simion este câștigătorul ediției din acest an a concursului de compoziție New Jazz Works
ARCUB încurajează compozitorii români de jazz să își exprime creativitatea, oferindu-le în același timp cadrul perfect de promovare: prezența pe scena Bucharest Jazz Festival, ce va avea loc în perioada 19-25 septembrie
Saxofonistul și compozitorul de jazz Nicolas Simion a fost desemnat câștigătorul celei de-a doua ediții a concursului de compoziție New Jazz Works, platforma de comisionare a Bucharest Jazz Festival.
Printre criteriile de selecție stabilite de juriul format din Mircea Tiberian, Dan Ionescu și Cristian Soleanu, se numără excelența artistică, expertiza compozițională a aplicantului și capacitatea de realizare a proiectului.
Saxofonist de jazz și impovizator, compozitor și producător, Nicolas Simion a compus în ultimii 30 de ani numeroase lucrări de jazz pentru ansambluri și orchestre, compozițiile sale având o semnătură autentic românească, reușind să îmbine remarcabil sugestii folclorice cu elemente ale jazz-ului modern si muzicii contemporane.
Un muzician complex cu peste 20 de albume înregistrate si distribuite atât în Europa cât și în SUA, Nicolas Simion a colaborat cu nume importante de pe scena internțională de jazz precum: Mal Waldron, Tomasz Stanko, Idris Muhammad, Jim Pepper, Ino Nobuyoshi, Gunther Schuller, Archie Sheep, Lee Konitz, Jancsy Körössy.
Lucrarea concepută pentru Bucharest Jazz Festival este gândită pentru o formula de sextet, având în componența sa muzicieni străini și români, colaboratori apropiați ai jazzman-ului Nicolas Simion: Sorin Romanescu, Adi Stoenescu, Fausto Beccalossi, Chris Dahlgren, Silvio Morger.
”Pe lângă muzicienii consacrați mai sunt și muzicieni tineri care au nevoie de experiență și încurajare, iar prin acest proiect pot fi puși în valoare și li se va crea o șansă de a participa activ la dezvoltarea și crearea acestei muzici care trăiește din comunicarea dintre muzicieni și din contribuția fiecărui membru al grupului, creativitatea fiind unul dintre elementele de bază al unui ansamblu de jazz.” (Nicolas Simion)
Bucharest Jazz Festival susține candidatura orașului București la titlul de Capitala Europeană a Culturii in 2021 și are loc în perioada 19 – 25 septembrie în Piața George Enescu din capitală.
Programul și informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Bucharest Jazz Festival și pe pagina evenimentului de Facebook.