Urma paşilor Tăi… – Spectacol de teatru creștin
Apropierea Sărbătorilor Pascale reprezintă un prilej pentru ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București de a aduce în fața publicului bucureștean spectacolul de teatru creștin, „Urma pașilor Tăi…“, în regia Elizei Bercu- Bodeanu.
Inspirată de textul Olgăi Greceanu, „Pe urma paşilor Tăi, Iisuse”, montarea îl aduce în prim-plan pe omul frământat şi zbuciumat, aflat în căutarea adevărului. Proiectați în câteva dintre cele mai cunoscute ținuturi biblice, protagoniștii calcă pe urmele Mântuitorului creștinilor și descoperă măreția lui Dumnezeu, nu în grandoarea construcțiilor piramidale, ci în simplitatea peisajului deșertic.
Pe măsură ce pășesc prin locurile evenaghelice, personajele din spectacol dobândesc treptat convingerea că Dumnezeu există. Participând la călătoria într-un spațiu al sacralității, spectatorii au ei înșiși parte de o experiență revelatoare, în urma căreia ajung la un adevăr de netăgăduit: Hristos, Mântuitorul Lumii, nu este un simplu personaj de legendă, El este întruparea lui Dumnezeu despre care copacii, grădinile, apele și cele mai umile locuri depun o incontestabilă și grăitoare mărturie.
În spectacolul „Urma pașilor Tăi …, actorii își evidențiează talentul interpretativ, dar mai cu seamă își expun trăirile autentice. Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Liliana Pană, Ana Maria Bercu, Maria Radu şi Eliza Bercu- Bodeanu, se înfățișează rând pe rând, fiecare popas al lor atingând cele mai sensibile puncte ale sufletelor noastre.
Joi, 17 aprilie, de la ora 19.00, publicul bucureștean este invitat la Sala ARCUB din Str. Batiște 14, să urmărească unul dintre cele mai noi și mai tulburătoare spectacole de teatru creștin, „Urma pașilor Tăi …“
Intrarea este liberă. Durata spectacolului 1 oră și 45 minute.