5 zile de Bookfest – 5 zile de cultură
Iubitorii de carte au ocazia şi în acest an să ia parte la o serie de manifestări culturale în cadrul Salonului de carte Bookfest. Aflat la cea de-a V-a ediţie, Salonul internaţional de carte se desfăşoară între 9 şi 13 iunie 2010 la Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti şi este organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România.
În acest an Bookfest oferă vizitatorilor ocazia de a asista la numeroase întâlniri cu autori, dezbateri, sesiuni de autografe. Programul „Spania, ţară invitată”, desfăşurat în Pavilionul 13 va cuprinde mese rotunde la care vor participa romancieri, dramaturgi sau traducători spanioli, alături de omologii lor români. Pavilionul 16 va găzdui discuţii pe subiecte actuale din industria cărţii şi a culturii, în general. Astfel, în ciclul de dezbateri “Cu cărţile pe masă” şi în „Atelierele Bookfest” se vor reuni specialişti din toate zonele culturii scrise româneşti: autori, editori, traducători, distribuitori, tipografi, bibliotecari, agenţi literari, critici, animatori şi jurnalişti în domeniul cultural, precum şi alţi actori cu aport important în universul cărţii şi al lecturii.
Editurile participante la salon vor organiza numeroase lansări de carte, astfel că vizitatorii se pot întâlni cu scriitorii preferaţi si pot pleca acasă cu cărţi ce poartă autograful acestora.
Serile vor fi animate de concerte oferite de artişti români. Organizatorii au pregătit pe scena din Pavilionul 13 o serie de spectacole muzicale, deschise miercuri, 9 iunie, de un recital spaniol de flamenco – chitară şi percuţie. Ada Milea, Bogdan Burlacianu şi Adrian Cristescu îi vor da viaţă lui Don Quijote joi, 10 iunie, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers vor încinge atmosfera vineri seara, 11 iunie, iar Maria Răducanu şi invitaţii săi vor în-cânta sâmbătă, 12 iunie, de „inimă… spaniolă” şi internaţională.
Bookfest 2010 se desfăşoară sub patronajul instituţional românesc al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Afacerilor Externe, Primăriei Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Federaţia Editorilor din Spania şi cu sprijinul Institutului Cervantes şi al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, al Primăriei Sectorului 1.
Cu concursul Consiliului Naţional al Audiovizualului, co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional, iar colaboratorii media sunt Zoom TV, 24Fun, Agenţia de Carte. Printre sponsori se numără Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Romaneasca este partener.
Evenimentul se bucura de susţinerea revistelor: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, Ziarul National, Ring şi a siteurilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.
vezi comunicatul de presa al ArCuB