ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA 28-06-2019 19:00 | SOLD OUT

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 28 iunie 21:00.

Stagiunea de teatru de la ARCUB este completată de „ItinerariiÎntr-o zi, lumea se va schimba”, o coproducție teatrală internațională realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, și de Compagnie des Ogres, inclusă în programul Sezonului România-Franța 2019. Actori români și francezi se întâlnesc pe aceeași scenă într-un spectacol multicultural și multilingv, ce interoghează valorile Europei și statutul teatrului în contextul schimbărilor sociale și politice de astăzi.

Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text și o adaptare de Yann Verburgh. Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).

În timp ce naționalisme de tot soiul îi dau fiori bătrânului nostru continent, doi artiști, unul din România și altul din Franța, reunesc actori nativi din cele două țări pentru a pune întrebarea care îi preocupă: în ce moment suntem pregătiți să ne depășim barierele? De la Est la Vest, la București sau la Paris, teatrul lui Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh își extrage din interpreții săi și din actualitate materia propriilor ficțiuni: corupție, migrație, topirea calotei glaciare din Groelanda…

„În 1994, tatăl meu părăsea România pentru a merge să lucreze în Germania, în vederea unui trai mai bun pentru el și familia sa. La puțină vreme după aceea, în urma unui șoc traumatic, revine în țară cu o viziune complet nouă asupra lumii, uitându-și visul occidental și proiecțiile despre libertatea europeană. Acest moment a fost declanșator pentru o cu totul altă construcție identitară pentru el și membrii familiei. Astăzi, eu trăiesc între Franța și România și mă construiesc pe fundația acestui trecut, al familiei mele și al țării mele, dar având convingerea ca încă există posibilitatea creării unei legături între aceste două culturi, dincolo de prejudecăți, de bariere și de sisteme de valori. Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba este pentru mine un proiect ca un răspuns necesar la toate aceste întrebări despre lumea noastră contemporană”, a declarat Eugen Jebeleanu, regizorul spectacolului.

Spectacolul se deschide cu o fabulă care descrie plecarea unei familii de pinguini din Țara-Ghețurilor spre alte meleaguri, unde speră să găsească o viață mai bună și să le asigure un viitor puilor lor. De aici decurg, într-o scriitură mozaicată și documentată, scene multilingvistice, în care limbile se confruntă, se înțeleg și își răspund, ca niște du-te-vino  între realitate și ficțiune, între basm și document, între personaj și personal, între alteritate și identitate. Mărturiile actorilor devin revolte și manifeste pe marginea condiției artistului-cetățean aflat în căutarea unui loc atât pe scenă, cât și în societate, prins fiind între raporturi de forță și coduri de reprezentare.

Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba interoghează construcția identitară înlăuntrul unui teritoriu aflat în plină mutație și mecanismele de luptă dintre individ și colectivitate, într-un perpetuu joc ludic de punere în abis teatral, care explorează frontierele noastre intime în raport cu cele care delimitează Europa secolului al XXI-lea.

„În plin context al Brexitului, al mișcărilor identitare și al unui euroscepticism decomplexat și galopant, ce mai rămâne din utopia europeană? Cu câte viteze funcționează Europa? Cui îi folosește ea? Schengen, zona Euro – câte Europe există, în fond? La 27 de ani după semnarea Tratatului de la Maastricht, care a pus fundamentele Uniunii Europene, în ce punct al acestui mariaj plural și intercultural ne aflăm? Ce se poate crea astăzi în teatru? Poate fi închipuit un teatru european, dezbărat de orice exotism, multicultural și multilingv? (Yann Verburgh)

Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’ Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS și se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului ROMÂNIA-FRANȚA 2019, bucurându-se de susținerea Institutului Francez și a Comitetului de Mecenat al Sezonul România-Franța 2019, prezidat de Frédéric Oudéa, director general al Grupului Société Générale.

 

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe www.arcub.ro, www.bilet.ro  și de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 50 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II).

Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

 

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier,  Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Construcție decor: Tukuma Works

Supratitrare live: Monica Zârna (Panthea)

 

Foto credit: Adi Bulboacă

Durata spectacolului: 150 min.