Coproducția internațională „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” este un spectacol-manifest ce „chestionează tineretul european de azi, pornind de la povești intime, de la mica istorie, pentru a da relief marii istorii,” declara regizorul Eugen Jebeleanu. Adaptat după un text scris de tânărul dramaturg francez Yann Verbugh, cu o scenografie de Velica Panduru, spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” a avut un traseu spectaculos încă din momentul lansării.

Inclus în programul Sezonului România-Franța 2019, a avut premiera franceză în data de 23 mai, în cadrul Festivalului AMBIVALENCE(S), pe scena Centrului Dramatic Național – La Comédie de Valence. În România, spectacolul a fost prezentat în premieră pe 28 iunie 2019, la Sala Mare ARCUB. Declarat spectacolul anului 2019 de cei mai mulți critici de teatru din România, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” a fost inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru, ediția 29.

În luna martie 2020, spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” s-a jucat pe scena Gallia Théâtre de Saintes (13 martie) și la Théâtre Cinéma de Choisy-le-Roi din Franța (17 martie).

La începutul anului 2020, Eugen Jebeleanu, regizorul spectacolului „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” produs de Primăria Capitalei, prin ARCUB în parteneriat cu Compagnie des Ogres din Franța, a fost nominalizat de către juriul UNITER la premiul pentru „Cea mai bună regie”. Pentru cea de-a 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Călin Ciobotari.

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier,  Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Supratitrare live: Zamfira Năstăsache (după un soft realizat de Panthea)

Foto credit: Adi Bulboacă

Durata spectacolului: 150 min.

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Spectacol în limbile română, engleză, franceză, germană, berberă. Supratitrarea existentă face parte din conceptul spectacolului multilingvistic, asigurând înțelegerea de către public a tuturor momentelor. Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS.