Cu ocazia Zilelor Bucureștiului Medieval – 560 de ani de atestare documentară, în perioada 16 septembrie – 1 octombrie 2019 va fi deschisă expoziția Ipostaze Medievale – Revalorificări contemporane
bucuresti
PROGRAM CONCERTE LIVE | 22 IUNIE – 7 IULIE | PIAȚA SFÂNTUL ANTON
Atmosfera târgurilor de odinioară este completată de concerte live de muzică veche românească, folclor și muzică lăutărească reinterpretată, dar și concerte de folk, jazz și blues susținute de trupe, artiști și orchestre românești, începând cu data de 22 iunie și până la închiderea evenimentului.
DESCOPERĂ FRUMUSEȚEA BUCUREȘTIULUI DE ODINIOARĂ PE „STRADA ANTICARILOR”
Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu sprijinul Asociației Culturale a Anticarilor și Colecționarilor din România, organizează evenimentul „Strada Anticarilor”, care se va desfășura în Piața „Sfântul Anton” din centrul Capitalei, în perioada 15 iunie – 7 iulie, în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 21:00.
SCHNEIDER ȘI SCHUSTER
Dacă doriți să petreceți o seară excepțională în care să vă amintiți de nedreptățile istoriei, dar în care să râdeți pe săturate, vă recomandăm să vizionați”SCHNEIDER ȘI SCHUSTER” în regia lui Lucian Pavel, un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor.

ATELIERUL MAGIC AL LUI MOȘ CRĂCIUN – PROGRAM
Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează, în perioada 17-21 decembrie 2018, în intervalul orar 14:00-18:00, la sediul ARCUB din strada Lipscani,…
ZILELE FILMULUI PORTUGHEZ
ARCUB | SALA MARE (str.Lipscani nr.84-90) Program: 03/12/18 | 19:00 | José și Pilar subtitrare: engleză, română 04/12/18 | 19:00 | Mama știe mai bine subtitrare:…
SCHNEIDER ȘI SCHUSTER
Dacă doriți să petreceți o seară excepțională în care să vă amintiți de nedreptățile istoriei, dar în care să râdeți pe săturate, vă recomandăm să vizionați”SCHNEIDER ȘI SCHUSTER” în regia lui Lucian Pavel, un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor.
FRANCO NERO VINE LA BUCURESTI PENTRU ÎNTÂLNIREA JURIULUI BUCHAREST BEST COMEDY FILM FESTIVAL
În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival,…
SCHNEIDER ȘI SCHUSTER
Dacă doriți să petreceți o seară excepțională în care să vă amintiți de nedreptățile istoriei, dar în care să râdeți pe săturate, vă recomandăm să vizionați”SCHNEIDER ȘI SCHUSTER” în regia lui Lucian Pavel, un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor.
BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ. | PITB #5
Spectacolul face parte din Platforma Internațională de Teatru București #5. Selectat printre cele mai bune 53 de spectacole de teatru din țară în cadrul ediției FNT…
AMANDINA CU FRIȘCĂ
Un spectacol despre condiția cineastului român, care te poate pune pe gânduri.