Expoziția „UNI-VERSUM” a prezentat un discurs unitar și reprezentativ pentru creația pictorului, care a fost dedicată încă de la începuturile ei înaltelor idealuri ale omenirii, conviețuirii și comunicării, elevației spirituale. De ani de zile, tușa sa fragmentată construiește nașteri galactice și vortexuri cosmice, dar și „amfiteatre” ale societății umane, delicate accente de peisaj, propuneri programatice și orașe pline de stele.

Expoziția de pictură UNI-VERSUM a fost semnată de artistul Emil Ciocoiu și curatoriată de Marius Tița.