Asociatia Elite Art Club UNESCO si Partenerul sau – Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, va invita sambata, 10 octombrie 2015, incepand cu ora 18.00 la un Concert extraordinar sustinut de 4 tinere talente ale muzicii clasice romanesti, alaturi de Orchestra Camerata Regala, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore.

Evenimentul va avea loc in Aula Bibliotecii Central Universitare Carol I, Bucuresti, incepand cu ora 18.00, iar intrarea este libera, pe baza de invitatii.

Cei 4 tineri artisti sprijiniti si promovati in cadrul concertului sunt:

Irina Suceveanu – flaut – Antonio Vivaldi – Concert in sol minor

Izabela Ghergu – violoncel – Antonio Vivaldi – Concert in si minor

Nicolae Dobrovicescu – vioara – Antonio Vivaldi – Anotimpurile – Vara

Anca Cristescu – flaut – Antonio Vivaldi – Concert in fa major

Proiectul Tinerete, Talent si Clasic este o initiativa noua a ELITE ART Club UNESCO prin care Asociatia urmareste sa realizeze conexiunea dintre publicul bucurestean si tinerii talentati.

Poiectul alatura 4 tinere talente muzicale cu membrii Orchestrei Camerata Regala – orchestra matura, cu experienta si renume international, cu scopul de a oferi publicului bucurestean o experienta unica si plina de prospetime creativa. Concertul va fi o provocare atat pentru cei 4 tineri Solisti, dar si pentru  Camerata Regala, iar rezultatul – un schimb creativ unic intr-un eveniment de inalta tinuta.

Cei 4 tineri solisti au sustinut in prealabil repetitii cu Orchestra Camerata Regala, iar pe data de 10 octombrie 2015 vor sustine Concertul lor de exceptie, in cadrul caruia vor fi premiati si sarbatoriti.

Proiectul urmareste sa promoveze cultura locala si sa incurajeze tinerii bucuresteni – atat participantii in proiect, cat si publicul spectator – in descoperirea elementelor de identitate locala, culturala si istorica, folosind limbajul muzicii ca principal mijloc de introspectie si comunicare.

In cadrul Concertului de sambata seara oaspetii de onare sunt bucurestenii. Alaturi de ei, anuntam cu deosebita placere prezenta reprezentantilor celei de-a treia editii a Forumului Asia – Europa despre educatie, care are loc in aceeasi perioada la Bucuresti si reprezentanti ai urmatoarelor institutii: Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Guvernul Romaniei – Departamentul pentru Relatii Interetnice, Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, Federatia Europeana a Asociatiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Alumnus Club pentru UNESCO.

„Tinerete, Talent si Clasic in Bucuresti” este un proiect cultural finantat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti – ARCUB, in cadrul programului “Esti Bucuresti” 2015.