Street Art Muzical – O excursie sonoră în parcurile Bazilescu și Kiseleff
Muzica clasică poate fi pe gustul tuturor atunci când este cântată cu bucurie în spaţii convenţionale sau chiar neconvenţionale, poate oferi momente de relaxare, dar, mai ales, poate educa și publicul care ajunge mai rar în sălile de concert. Acesta este mesajul proiectului Street Art Muzical, pe care flautistul Ion Bogdan Stefănescu și pianistul Horia Mihail vor incerca sa-l transmita publicului.
Copii, părinţi şi bunici vor petrece cinci după amieze de neuitat, în care călătorii atractive prin diferite epoci și genuri muzicale le vor însoţi plimbarea sau joaca. Pe 26 august în parcul Kiseleff și pe 24, 25, 27 si 28 august în parcul Bazilescu , în fiecare zi de la ora 18.00, vor avea loc cinci recitaluri extraordinare susținute de doi artiști de talie internațională : flautistul Ion Bogdan Stefănescu și pianistul Horia Mihail.
Spectatorii din cele două parcuri vor avea astfel prilejul extraordinar de a auzi, în aer liber și în mod gratuit, sunetul unui instrument extraordinar : Flautul de Aur Muramatsu. Ion Bogdan Ştefănescu este singurul artist din România care cântă pe un instrument făurit din acest metal prețios.
Instrumentul “miraculos” este realizat de prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Muramatsu, astăzi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confecţionează numai instrumente de o valoare extraordinară, din argint, aur de diferite karate sau platină. Instrumentul devine o adevărată operă de artă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din cel al performanţelor sonore, fiecare deţinător de flaut Muramatsu trecând printr-un riguros proces de selecţie al instrumentului potrivit.
Cei doi artiști, care au realizat împreună cinci ediții ale Turneului Național Flautul Fermecat, vor interpreta :
J.S.Bach – Badinerie
M. Marais – Le Basque
Fr. Handel – Arival of the Queen of Sheba
J. Haydn – Serenada
W.A.Mozart – Alla turca
Gossec – Tamburina
A. Dvorak – Humoresque
P. Ceaikovski – Serenada
Fr. Kreisler – Frumosul rozmarin
I. Ivanovici – Valurile Dunării
G. Gershwin – I got rhythm
J. Răducanu – Jocul țambalelor
H. Mancini – Penny Whistle Jig
H. Mancini – Pie in the Face Polka
Proiectul Street Art Muzical este finanțat în Programul Ești București de către Centrul de Proiecte Culturale al Muncipiului București – ARCUB, Primăria Municipiului București, organizat de Fundația Culturală Marconi și susținut de Primăria Sectorului 1.