Portret de Vatra Luminoasă
UPDATE: Proiect anulat de către organizatori, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia virsului COVID-19.
Proiect creat de Asociația Antistatic şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021
Proiectul ”Portret de Vatra Luminoasă” dorește să continue inițiativa construirii unei identități artistice a comunităților din București, axându-se pe zona Vatra Luminoasă. Proiectul crează noi modalități de dialog între tineri artiști și comunitățile din cartierele bucureștene în scopul ajustării dezechilibrului din peisajul cultural al Bucureștiului și generării de noi audiențe pentru proiectele artistice.
Proiectul va demara printr-o etapă de documentare (tradițională dar și artistic-subiectivă) și colectare de informații, povești și artefacte, pentru a putea înțelege dinamicile zonei respective, dar și pentru apropierea de oameni. În data de 16 septembrie, va fi organizat atelierul cu publicul “Masa”, sub forma unei mese comunitare. În cadrul acestui eveniment va fi instalată o masă, la care vor fi invitați localnici și vor fi rugați într-un cadru detașat să spună povești despre cartier și despre experiența lor cu zona.
Pentru a-și atinge scopul de a contura o identitate artistică a cartierului într-un mod vizibil și de durată, artiștii vor realiza o lucrare murală. Aceasta va fi bazată pe informațiile colectate în timpul perioadei de documentare și al atelierului cu publicul. Designul acesteia va fi realizat de artiștii implicați în proiect și va încerca să spună o poveste cât mai complexă despre aspectele care conturează identitatea locului.
Pentru inaugurarea lucrării, în data de 16 octombrie va fi organizat un eveniment ce va fi inclus în circuitul Nopții Albe a Galeriilor 2021. În cadrul acestuia va fi realizată o mapare video peste pictura murală. Maparea va include schițe, desene sau ilustrații ale artiștilor din echipa de proiect în cadrul etapei de cercetare. În acest fel, activitățile culturale vor fi descentralizate, și va fi integrată Vatra Luminoasă pe harta Nopții Albe a Galeriilor. Pentru ca maparea să nu fie un eveniment izolat, și pentru ca locația să atragă vizitatori și după terminarea activităților, animația mapată va fi transpusă într-o experiență AR.
Despre Asociația Antistatic
Asociația Antistatic a fost înființată de un grup de artiști împrieteniți în București care vor să facă din artă mai mult decât o sursă de frumos. Ceea ce îi aduce împreună este crezul că arta ar trebui să fie mai aproape de oameni și să vorbească despre lucruri mai apropiate de ei. Scopul Asociației Antistatic este de a promova arta tinerilor artiști din România, de a încuraja producția de artă și colaborările între artiști din diferite zone de expresie. Asociația își propune să creeze și să consolideze un ecosistem alternativ pentru promovarea lucrărilor de artă tânără către un public variat. Își doresc să livreze produse artistice în contexte neconvenționale, mizând pe o atitudine dinamică conectată la tendințele contemporane. În același timp își doresc să crească vizibilitatea tinerilor artiști prin crearea de contexte inovatoare și relevante care să le permită acestora să se exprime.
Antistatic este organizatorul proiectelor Portrete de Cartier, Străzi cu renume și Pe Perete.
Sursa foto: Asociația Antistatic