Papucii lui Abu Cassem

Când 4, 7, 10, 16, 18, 19-22 octombrie 2026
Organizator Asociația Ferentari
Perioada de desfășurare 4, 7, 10, 16, 18, 19-22 octombrie 2026
Locații Studiourile Ferentari, Teatrul Dramaturgilor Români, Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, Teatrul Apropo, Opera Comică pentru Copii, Școala Gimnazială Cezar Bolliac
Tip proiect Proiecte culturale incluzive și sociale
Domeniul de referință Teatru

Despre proiect 

 

„Papucii lui Abu Cassem și alte povești - microstagiune pentru copii din București” propune organizarea unei microstagiuni pentru copii și familii.  „Papucii lui Abu Cassem”, cel mai nou spectacol al Studiourilor Ferentari, și spectacolul „Alice în Țara Ferentari” (2025, text, regie: Alex Fifea, Nona Șerbănescu) vor fi jucate cu intrare liberă la Teatrul Dramaturgilor Români, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Apropo și în două școli din București

„Papucii lui Abu Cassem” de Radu Popescu, este un spectacol pentru copii și familii, inspirat de o poveste arabă din universul celor O mie și una de nopți. În centrul poveștii se află Abu Cassem, un negustor bogat și zgârcit, și vechii săi papuci, care ajung să-i provoace o succesiune de încurcături, accidente și situații din ce în ce mai absurde și mai amuzante. Este un spectacol alert și comic, potrivit pentru orice vârstă, care satirizează zgârcenia și vorbește despre nevoia de a merge mai departe fără să rămânem legați de vechi obiceiuri și lucruri de care nu mai avem nevoie.

Producția îi aduce împreună pe actorii Andrei Șerban și Alex Fifea alături de copii și tineri din trupa Studiourilor Ferentari, într-o distribuție mixtă construită în urma unui proces de lucru bazat pe educație prin teatru și participare directă.

Distribuție: Andrei Șerban, Alex Fifea, Ana Dragomir, Roberta Matei, Inessa Iancu, Vlad Roșianu, Antonio Belea, Toto Horvath, Serafim Fifea, Raisa Barbu, Marius Călinescu, Mary Hussain, Florin Lefter, Roxana Lefter, Oana Diaconescu, Denis Petrache, Antonio Simion, Denis Trancea, Rebeca Marin.

Echipă artistică:
regie și vizualuri – Nona Șerbănescu
muzică – Feras Sarmini
mișcare scenică – Anca Stoica
costume – Marian Enache
regie tehnică – Mihai Elian Culiță
videomapping – Dan Gheorghe

Rezervări la studiourileferentari@gmail.com
Potrivit pentru copii de peste 4 ani.

Partener strategic al proiectelor Asociației Ferentari: UniCredit Bank
Cu sprijinul: Fundația Calea Victoriei și peste 60 de donatori individuali

Parteneri: Teatrul Dramaturgilor Români, Grădina Culturală Callatis, Teatrul Apropo, Opera Comică pentru Copii

Despre Asociația Ferentari

 

Înființată în 2020, Asociația Ferentari are ca obiectiv reducerea inegalităților sociale și facilitarea accesului copiilor, adolescenților și tinerilor din comunități defavorizate la educație, educație prin cultură și manifestări culturale și artistice. Organizația dezvoltă proiecte care folosesc arta și cultura ca instrumente de educație, dezvoltare personală, exprimare și incluziune socială.

Unul dintre principalele proiecte ale asociației este Studiourile Ferentari, un spațiu comunitar dedicat copiilor și tinerilor din cartierul Ferentari. Aici sunt organizate ateliere de teatru, educație remedială, fotografie, producție audio-video, scriere creativă și storytelling, precum și programe de mentorat. Activitățile oferă participanților un cadru stabil în care își pot dezvolta abilitățile, își pot descoperi potențialul artistic și pot dobândi mai multă încredere în propriile capacități.

Detalii:

 

https://studiourileferentari.cedca.ro/

 

Abonează-te la newsletter