O plimbare cu Sisif (teatru labirint)
Cum faci să ajungi cât mai târziu acolo unde ţi-e cel mai aproape? Care e mecanismul prin care ți se amână mereu întâlnirea sinceră cu tine? Simplu: ți se dă drumul labirintului. Cultura şi civilizaţia înseamnă amânare: omul e om de când a învăţat să aştepte (hrana trecută prin foc, femeia prin fard, viaţa prin gând). Teatrul e mască, iar masca e promisiune a chipului, a sensului, a cărnii de dedesubt. În ceea ce-l priveşte pe Sisif, el este amânarea însăşi: un labirint absolut, în care fiecare sosire e doar începutul următoarei plecări. De sus, de jos, conform Destinului. Mereu.
Teatrul labirint invită spectatorul într-o călătorie (fizică și lăuntrică), un șir de întâlniri bazat pe relația dintre teatru, limbaj senzorial și memoria corpului. E un tip de spectacol construit în funcție de contextul și locul în care e performat, dar mai ales în funcție de spectator care, acceptând invitația de a fi ghidat prin acest spectacol al lucrurilor care rămân nespuse, devine co-creator, un adevărat personaj principal.
spectacolele au loc in serile zilelor în care sunt programate. accesul și detaliile se obțin doar pe bază de rezervare la sisif@teatrulabirint.ro
Realizat cu sprijinul ARCUB – prin programul de finanțare „Ești București”