Programul anual MORA Emerging oferă oportunități de educație non-formală,  oportunități de creație, expunere și promovare pentru artiști tineri și aflați la debut. Este propus de grupul independent de artiști și manageri ai Asociației din Pod, inițiatori și dezvoltatori ai programului I love Bucharest, program de artă publică și participativă (din 2005), coordonatori ai Galeriei MORA (din 2006), inițiatori și coordonatori ai Centrului de Artă MORA (2014).

MORA Emerging 2015 este un proiect cultural finanțat în Programul Ești București,  organizat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București— ARCUB și Primăria Municipiului București.

Parteneri: Modernism.ro, Observator Cultural, 438 Playhouse Production, Teatrul Național ‘I.L Caragiale’

Viziunea Centrului de Artă MORA ca spațiu de întâlnire și dialog între artă, cultură, educație, comunitate, mediu și miză economică se bazează pe rolul esențial al artei în dezvoltarea durabilă, ca liant al celor trei piloni de bază: economic, social și mediu.

Recunoaștem și practicăm, prin fiecare activitate a noastră, mijloacele privilegiate ale artei și puterea ei de informare, educație (non-formală), transformare și câștig în mediul nostru social și de afaceri.