JazzUP Young & Kids
Proiect cultural creat de Asociația CULTART şi cofinanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti 565. Conexiuni urbane” 2024.
JazzUP Young & Kids este un proiect educațional, conceput pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani dar și pentru părinții lor. În cadrul proiectelor vor avea loc ateliere de pian, vioară, canto, dans contemporan, scriere dramatică, beatbox, actorie de film și actorie de teatru. Vor fi produse două spectacole interactive susținute de tineri artiști de valoare, care vor avea ca scop introducerea copiilor și părinților în lumea muzicii. Toate aceste activități vor avea loc în Parcul Drumul Taberei în perioada 7-8 Septembrie 2024, oferind acces la educație artistică unui număr mare de copii, totul într-un spațiu familiar care prezintă atașament emoțional pentru aceștia. Toți artiștii invitați în proiect fac parte din tânăra generație, fiind studenți sau absolvenți ai unor universități prestigioase.
Datorită diferenței mai mici de vârstă între profesor și elev, tinerii artiști se dovedesc a fi mult mai funcționali în astfel de proiecte, folosind un limbaj mai apropiat și fiind beneficiari ai unui plus de încredere acordat de cei mici dar și de părinții lor.
Asociatia Cultart organizează pentru a 2-a oară proiectul JazzUP Young & Kids cu un element de originalitate în acest an, prin implicarea si a parintilor in ateliere deoarece beneficiile educației artistice sunt demonstrate de nenumărate studii. Printre principalele beneficii aduse de educația artistică se numără: dezvoltarea abilităților de comunicare și dezvoltarea limbajului, dezvoltarea încrederii în sine, îmbunătățirea puterii de concentrare, dezvoltarea empatiei și a inteligenței emoționale, dezvoltarea abilităților de a lucra în echipă, precum și nenumărate beneficii aduse sănătății fizice și psihice. Din păcate, carențele sistemului de educație sunt resimțite inclusiv în ceea ce privește educația artistică a copiilor din București, aceștia având rar posibilitatea de a practica sau de a participa live la diverse acte artistice. Acest fapt îndepărtează tânăra generație de artă și o privează de un instrument extrem de util pentru propria dezvoltare. Cu toate că există mai multe instituții care produc spectacole dedicate exclusiv copiilor, acestea nu sunt distribuite uniform pe teritoriul Bucureștiului, astfel încât există zone întinse în interiorul orașului în care nu există nicio instituție de cultură, cu atât mai mult una dedicată copiilor. Acesta este motivul pentru care Asociatia Cultart a decis ca activitățile din cadrul proiectului care se vor desfășura fizic, să aibă loc în Parcul Drumul Taberei, în cadrul căruia există 14 grădinițe, 11 școli generale , 2 școli speciale și 6 licee, fap ce demonstrează numărul mare de copii rezidenți ai cartierului și, automat, nevoia de a interveni și de a le oferi acestora acces la activități educaționale conforme cu cele mai noi modele de educație.
Despre Asociația CULTART
Asociația CULTART este persoana juridică româna de drept privat, non-profit, neguvernamentală, apolitică și independentă înființată în 2017 care are drept scop contribuirea activă la promovarea valorilor culturale, aparținând patrimoniului cultural universal cu accent pe creația românească, în vederea sprijinirii artelor și educației.
Detalii: cultart.ro