Future Nature – Radar Kids
Proiect cultural creat de RADAR New Media Art şi cofinanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti 565. Conexiuni urbane” 2024.
RADAR Kids este un loc de joacă de artă și tehnologie creat de artiști digitali, arhitecți, programatori și comunicatori vizuali.
În acest an, prin intermediul proiectului se vor prezenta instalații premiate din Franța și Danemarca, alături de cele create de artiști români. Timp de trei zile, peste 8 experiențe interactive și educaționale îi vor captiva pe copii și le vor permite să exploreze și să controleze o lume fantastică: realitate augmentată (AR), realitate virtuală (VR), proiectii video cu senzori de mișcare, instalatii de lumini si sunete, puzzle-uri și jocuri de colorat.
În cadrul proiectului, publicul va avea parte de experiențe diverse, de la proiecții interactive, desene care prind viață, instalații controlate de sunete, ilustrații animate prin atingere, jocuri de VR sau personaje gonflabile, toate construite în jurul conceptului Future Nature. Orizonturile RADAR KIDS sunt extinse de către artiști internaționali din Danemarca și Franța, alături de care copiii, dar și părinții, vor experimenta bucuria și magia tehnologiei. Vino alături de cei mici și explorează instalații de artă și tehnologie pe terenul de joacă RADAR!
Despre RADAR New Media Art
RADAR, cel mai mare festival multidisciplinar de new media art, ce îmbină arta cu tehnologiile emergente și natura, extinde granițele new media art cu un line-up de artiști internaționali din Franța, Polonia, Danemarca, Portugalia, Ungaria, Ucraina și Bulgaria. Cea de-a V-a ediție, cu tema Future Nature, reunește instalații de artă imersivă într-o experiență transformatoare, în care arta și tehnologia se împletesc perfect și remodelează interacțiunile și natura umană. În cadrul festivalului vor fi prezentate și lucrări de artă digitale, realizate de artiști și studiouri independente din România.
Detalii: https://www.radarnewmedia.art