Institutul Prezentului (IP) este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative care își deschide activitatea la București în toamna 2017. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent pînă în prezent din perspectivă transnațională și transculturală.

 

Pe 27 septembrie 2017, ora 19:00, Institutul lansează în cadrul proiectului „Atlas de istorie personală” seria de conferințe Privind spre viitor, privind în trecut, avîndu-i ca primi invitați pe artiștii Lia Perjovschi (Sibiu/București) și Borut Vogelnik (Ljubljana, Slovenia). Evenimentele sînt găzduite de CEREFREA, Villa Noël – Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale al Universității București (str. Emile Zola nr. 6) și sînt centrate pe o serie de aspecte dedicate canoanelor istorice ale artei, producției artistice și modului în care se desfășoară transferul, recepția și circulația conținuturilor, materialelor și ideilor într-un context cultural sau într-o realitate geopolitică dată. Accesul la conferințe este liber, evenimentul se desfășoară în limba engleză.

 

Lia Perjovschi este fondatoarea și coordonatoarea Arhivei de Artă Contemporană și a Centrului pentru Analiza Artei (CAA/CAA), o instituție informală care a funcționat sub diverse denumiri începînd din 1985, și a Muzeului Cunoașterii (KM), un proiect interdisciplinar și educațional care are la bază cercetarea începută de artistă în 1999 și care continuă și în prezent.
Borut Vogelnik este cofondatorul grupului de artiști Irwin și profesor asociat la Academia de Arte Frumoase din Ljubljana. Grupul Irwin a fost înființat la Ljubljana în 1983 și este format din Dušan Mandić, Miran Mohar, Andrej Savski, Roman Uranjek și Borut Vogelnik. Irwin, împreună cu formația Laibach și cu colectivul de performance Gledališče Sester Scipion Nasice constituie unul dintre grupurile principale din cadrul colectivului de artiști Neue Slowenische Kunst (NSK), activ din 1984 în Slovenia.

Proiectul „Atlas de istorie personală” continuă în perioada 3-6 octombrie 2017 la NEC – Colegiul Noua Europă cu seria de ateliere Lumea potrivit lui… susținute de artiștii Constantin Flondor, Ioan Tugearu, Ion Grigorescu, figuri-reper ale generației ajunse la maturitate începînd cu finalul anilor 1960-1970. Laboratoarele aduc în centrul dezbaterii cadrul experiențial și conceptual al artistului, revizitînd de pe o poziție nouă și cu alt tip de instrumentar activitatea artiștilor invitați. Fiecare atelier are durata de 3 ore și este deschis, exclusiv pe bază de înscriere, unui număr limitat de participanți (max. 15) profesioniști și studenți în domeniu. Înscrierile sînt deschise la https://goo.gl/forms/jwyJ9fLdds1uKmHq1, participarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Complementar activităților organizate, Institutul Prezentului a deschis de asemenea platforma online de resurse artistice și teoretice, documente și istorii orale www.institutulprezentului.ro, cu materiale publicate în bilingv în română și engleză.

Creat de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban, Institutul Prezentului aduce împreună profesioniști din domeniul culturii vizuale și performative și susţine accesul noilor generaţii de artiști și producători din domeniul culturii contemporane, precum și al publicului interesat, la resurse de cunoaștere semnificative, la contactul nemediat cu personalităţi și momente-reper ale scenei artistice românești și internaţionale.

Detalii la ip@institutulprezentului.ro, 0740 300 124.
Parteneri: CEREFREA – Villa Noël (Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales), NEC – Colegiul Noua Europă
Parteneri media: Scena9.ro, Revista Arta, Zeppelin

Proiect cultural și editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București – ArCuB.

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sînt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.