Bucharest International Dance Film #11

Când 11 - 14 septembrie
Organizator Asociația Tangaj Collective
Perioada de desfășurare 11 - 14 septembrie
Locații Cinema Elvire Popesco, /SAC @ Malmaison, Grădina cu Filme – Cinema &More, Teatrul Masca, Centrul Național al Dansului București, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen”
Tip proiect Festival
Domeniul de referință Proiecte interdisciplinare şi colaborative

Despre proiect

 

Ediția din 2025 a BIDFF marchează 11 ani de existență, reafirmându-și angajamentul de a crea un context artistic unic. Fiind singurul festival internațional de film de dans din Europa de Est, BIDFF ocupă un loc esențial atât în peisajul artistic local, cât și pe scena internațională. Tema acestei ediții ”Keep Calm and Keep on Moving” propune un program interdisciplinar de scurtmetraje și lungmetraje de dans, conferințe, experiențe în realitate virtuală și programe dedicate profesioniștilor și comunității. Festivalul are loc între 11 și 14 septembrie la Cinema Elvira Popescu, Grădina cu Filme - Cinema and More, CNDB, /SAC@Malmaison, Teatrul Masca, precum și alte locații din București. În cele patru zile de festival, dansatori, coregrafi, artiști vizuali, regizori, creatori de realități virtuale, teoreticieni și producători vor fi angrenați în peste 20 de evenimente artistice, structurate în cinci secțiuni care comunică între ele: Films, VR, Expand, Community și Exchange.

Despre Asociația Tangaj Collective

 

Asociația Tangaj Collective (fostă Tangaj Dance) a fost înființată în 2014, cu scopul de a dezvolta proiecte interdisciplinare, în care artele spectacolului, cinematografia, știința și tehnologia se coagulează în formate inovatoare. Organizația administrează activitatea colectivului artistic Tangaj și este organizatoare a BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival din 2015. Din 2015, Tangaj Collective este organizatorul BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival. Proiectul a crescut de la an la an, transformându-se într-o platformă interdisciplinară de promovare a celor mai curajoși artiști din zona artelor performative, cinematografiei, artelor vizuale și noilor media. În cadrul BIDFF, prezentăm și Platforma EXPAND, o serie de conferințe și ateliere dedicate formării profesionale a celor mai tinere generații de artiști din România.

Detalii: https://www.tangajdance.com/

Abonează-te la newsletter