Un proiect creat de Asociația Culturală Metropolis şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti afectiv” 2022.

Balkanik – World Music Festival, eveniment recunoscut pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București, se întoarce între 9 și 11 septembrie la Grădina Uranus, pentru a IX-a ediție.

Balkanik Festival este primul festival de world music din România, precum și cel mai mare din Europa de Sud-Est. Festivalul pune în prim plan reinventarea și reinterpretarea tradițiilor, a muzicilor tradiționale, a meșteșugurilor și aducerea lor în mentalul contemporan, singura modalitate ca acestea să reziste în timp și să devină sustenabile. În același timp, trupele străine care urcă pe scena mare a festivalului se inspiră de muzica tradiționala din Sud-Estul Europei și din România. De asemenea, insolită este și întâlnirea creatoare dintre urban și rural, dintre Est și Vest. Festivalul include abordări alternative și neconvenționale de promovare a patrimoniului cultural.

Muzicienii prezenți pe scena festivalului au în comun faptul că reinterpretează și revalorizează stiluri și teme muzicale vechi, tradiționale. Publicul va fi pus în legătură cu artiști talentați, care le vor propune spectatorilor prezentări noi, alternative ale patrimoniului cultural imaterial al minorităților.

Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit primele 6 ediții, înainte ca evenimentul să se mute, vreme de doi ani, la Gara Regală Băneasa.

În perioada 9 -11 septembrie 2022, pe lângă concerte, atmosfera va fi completată de un târg meșteșugăresc, bucătării internaționale cu preparate tradiționale și reinterpretate, scenografii la intersecția dintre Est și Vest, urban și rural.

Artiștii care vor urca pe scena festivalului, în această toamnă, sunt ONUKA (Ucraina), BABA ZULA (Turcia), ORANGE BLOSSOM (Franța), BUBLICZKI (Polonia), MESZECSINKA (Ungaria), TARAF FLAMENCO (România-Argentina), SURORILE OSOIANU (Republica Moldova), IARBA FIARELOR (România), și un proiect special ORIENTAL SESSION (România).

Despre Asociația Culturală Metropolis

Asociația Culturală Metropolis este o organizație nonguvernamentală cu personalitate juridică înființată în anul 2011 în
România, ale cărei obiective vizează dezvoltarea sectorului cultural și a accesului la cultură, promovarea inițiativelor și susținerea producției artistice și cinematografice, organizarea evenimentelor, festivalurilor, atelierelor și trainingurilor adresate profesioniștilor din sectorul cultural și creativ dar și publicului larg, cu precădere tinerilor.

Mai multe detalii despre programul festivalului sunt disponibile aici

Balkanik Festival este organizat de Asociația Culturală Metropolis și The Fresh, finanțat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”*, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul, Programului „București afectiv 2022”, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Institutului Francez, Institutului Goethe, Uniunii Armenilor din România, Institutului Polonez.