B-FIT 2023 | Editia #12

30 iunie-2 iulie 2023

B-FIT in the Street! #12 a readus spectacolul în inima Bucureștiului, între 30 iunie și 2 iulie, cu trei zile de magie urbană și peste 200 de artiști internaționali din Franța, Italia, Spania și Țările de Jos. Orașul s-a transformat într-o scenă în aer liber, animată de acrobații aeriene, spectacole pe apă, instalații vivante, muzică live, dans contemporan, marionete gigant, parade spectaculoase și personaje fantastice.

Piața Universității, Piața George Enescu, Calea Victoriei, Centrul Istoric și Splaiul Independenței au devenit punctele fierbinți ale festivalului, unde publicul s-a bucurat de peste cinci ore de spectacole în fiecare seară.

Ediția 2023 a marcat o premieră absolută pentru București: transformarea râului Dâmbovița în scenă de teatru pe apă. Sâmbătă, 1 iulie, compania franceză Ilotopie a prezentat spectacolul fluvial „DriFT”, urmat de impresionantul „The Whale Street Show”, o reinterpretare a poveștii „Moby Dick”, pusă în scenă cu dansatori, acrobați și muzică live, pe traseul Dâmbovița – Calea Victoriei.

Festivalul a debutat cu „RoZéo”, un spectacol aerian poetic al companiei Gratte Ciel, și s-a încheiat duminică cu show-ul vizual „Meraviglia” al companiei italiene Sonics – o incursiune într-un univers fantastic, cu acrobații la înălțime și efecte spectaculoase.

B-FIT in the Street! a reconfirmat statutul său de cel mai important festival de teatru de stradă din București, oferind un mix inedit de spectacol, emoție și imaginație în peisajul urban.

Vezi aici detalii despre Ediția #12.

Abonează-te la newsletter