Proiect cultural creat de ARCHÉ şi cofinanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti 565. Conexiuni urbane” 2024.

De-a lungul istoriei, rolul femeii în societate a fost unul esențial și diversificat. Femeile au jucat mereu un rol activ în promovarea schimbării și progresului social. Ele aduc o perspectivă unică și valoroasă asupra problemelor sociale, economice, politice, etc. Ele contribuie în toate aspectele vieții sociale și culturale, promovând diversitatea, echitatea și incluziunea. Cu toate acestea, unele stereotipuri și bariere culturale sau sociale au împiedicat recunoașterea pe deplin a valorii și a importanței lor în dezvoltarea și evoluția societății, în special în domenii considerate „masculine”, inclusiv în artă și arhitectură. În istoria României, există multe femei remarcabile care au avut contribuții semnificative în aceste domenii, însă viața și cariera lor este prea puțin cunoscută și promovată, mai întâi în rândul profesioniștilor, iar mai apoi, în rândul publicului larg. Promovarea contribuției femeilor în arhitectura și patrimoniul național este crucială; ea poate contribui la schimbări benefice în rândul societății civile, pe termen scurt, mediu și lung, prin corectarea inechităților de gen, îmbogățirea diversității și a perspectivelor de dezvoltare socio-culturală și economică, fiind, totodată un reper de bune practici în cariera viitoarelor generații de profesioniste. Evidențierea realizărilor femeilor în aceste domenii contribuie la o înțelegere mai profundă și mai cuprinzătoare a istoriei și culturii României, la formarea unei identități culturale reîntregite.

Scopul proiectului Ascunse în București este de a contribui la promovarea – existentă, însă mult prea puțin prezentă în dialogul public, a femeilor care au avut un aport important la conturarea arhitecturii bucureștene și românești, a fundalului arhitectural în care ne trăim viața de zi cu zi, a peisajului cultural local și național. În cadrul proiectului vor fi evidențiate: Maria Porumbescu Vaida, Cleopatra Alifanti, Ioana Grigorescu, Virginia Andreescu Haret, Henrieta Delavrancea. Arta și activitățile cu caracter creativ joacă un rol crucial în educație, în transmiterea de noi valori și oferă un cadru ideal pentru a prezenta și explora subiecte complexe. În elaborarea activităților din cadrul proiectului, arta reprezintă instrumentul esențial. Dat fiind faptul că subiectul-locomotivă al proiectului este readucerea femeilor din arhitectură în memoria colectivă, ele fiind de-a lungul timpului filtrate înafara istoriei, proiectul propune folosirea aceleiași tehnici pentru a „filtra femeile înapoi în istorie”: serigrafia. Ca procedeu, serigrafia presupune trecerea culorilor printr-o sită tratată, pentru a imprima forma dorită pe materialul suport, o tehnică rară și pe cale de dispariție în România. Organizarea unor workshop-uri de youth-engage, storytelling și a unor tururi ghidate, contribuie la diversificarea grupului țintă și, totodată, la diseminarea informațiilor legate de viața și cariera celor 5 arhitecte abordate prin proiect unui public cât mai divers.

Despre ARCHÉ

ARCHÉ este o organizație care desfășoară activități de cercetare, conservare și promovare a patrimoniului cultural și este, din 2017, membră a Europa Nostra. Echipa ARCHÉ este alcătuită din profesioniști din domenii precum artă, arhitectură, economie, comunicare etc. care și-au propus să atragă atenția asupra complexității și sensibilității patrimoniului, aflat în continuă nevoie de cunoaștere și gestionare responsabilă. Prin proiectele sale, ARCHÉ dorește să faciliteze dialogul între specialiști din diferite domenii, implicați în sectorul cultural, între specialiști și publicul larg, iar în ultimii cinci ani a dezvoltat şi proiecte care au ca scop integrarea artei contemporane în valorificarea patrimoniului.

Detalii: www.arche.ro